x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mediul online, sub incidența normelor UE

Mediul online, sub incidența normelor UE

17 Noi 2022   •   06:30
Mediul online, sub incidența normelor UE

Ieri a intrat în vigoare Regulamentul privind serviciile digitale, noul set de norme prin care UE vrea să asigure un mediu online „mai sigur și mai responsabil”. Comisia europeană anunță „un nivel fără precedent de supraveghere publică a platformelor online”.

Regulamentul se aplică tuturor serviciilor digitale prin care consumatorii sunt puși în legătură cu furnizorii de bunuri, servicii sau conținut online. Normele vor oferi utilizatorilor noi mijloace de protecție, iar companiilor - securitate juridică la nivelul întregii piețe unice. 

Normele instituie obligația platformelor de a redacta condițiile generale de utilizare într-o manieră clară și concisă și de a respecta drepturile fundamentale ale utilizatorilor.

Platformele online foarte mari și motoarele de căutare foarte mari vor trebui să întreprindă o evaluare detaliată a riscurilor pentru libertatea de exprimare, protejarea datelor cu caracter personal, libertatea și pluralismul mass-media online și drepturile copiilor.

Noile garanții de protecție a libertății de exprimare vor limita deciziile arbitrare de moderare a conținutului luate de platforme și vor oferi utilizatorilor noi modalități de a lua măsuri în cunoștință de cauză împotriva platformei atunci când este moderat conținutul lor. Utilizatorii pot adresa direct plângeri platformelor, pot alege un organism extrajudiciar de soluționare a litigiilor sau pot introduce căi de atac în instanță.

×
Subiecte în articol: UE norme mediul online supraveghere