x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel face apel la un "compromis"

Merkel face apel la un "compromis"

29 Iun 2015   •   14:24
Merkel face apel la un "compromis"
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că eşecul euro ar fi cel al Europei, făcând apel la un 'compromis', relatează AFP.

'Dacă euro eşuează, Europa eşuează', a declarat cancelarul în faţa reprezentanţilor partidului său conservator la Berlin, în prima sa declaraţie publică după eşecul negocierilor de la Bruxelles între Grecia şi creditorii săi.

'Dacă ne pierdem capacitatea de a găsi compromisuri, atunci Europa este pierdută', a avertizat ea.

Mai înainte, purtătorul de cuvânt al cancelarului german a declarat că Angela Merkel este 'evident dispusă' să reia discuţiile cu omologul său grec Alexis Tsipras 'dacă acesta doreşte'.

'Evident, ea rămâne dispusă să reia discuţiile cu premierul grec Alexis Tsipras. Suntem deschişi la discuţii dacă partea elenă simte nevoia. Obiectivul muncii noastre este o zonă euro puternică. Grecia este un caz special', a afirmat Steffen Seibert, într-o conferinţă de presă.

'După cum ştiţi, guvernul federal, în măsura posibilităţilor sale, a sprijinit cu adevărat un acord între Grecia şi creditorii internaţionali. Cancelarul, împreună cu preşedintele francez Francois Hollande, s-au implicat personal în acest lucru', a mai spus oficialul german.

În acest context, a subliniat purtătorul de cuvânt, dacă organizarea unui referendum este 'o decizie legitimă a guvernului grec', atunci este de asemenea de 'datoria partenerilor europeni să-şi asume responsabilitatea individual şi colectiv', a subliniat Steffen Seibert.

Premierul grec Alexis Tsipras a anunţat vineri organizarea, la 5 iulie, a unui referendum în legătură cu acceptarea sau nu a condiţiilor puse de creditorii Greciei (UE, BCE, FMI), condiţii pe care el le-a calificat drept 'umilitoare'.

×