x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel obţine un nou mandat

Merkel obţine un nou mandat

de Sînziana Stancu    |    27 Sep 2009   •   00:00
Merkel obţine un nou mandat

În urma votului de astăzi, sondajele la ieşirea de la urne arătau că electoratul german i-a acordat un nou mandat cancelarului Angela Merkel.



Ea ar urma să poată constitui coaliţia de centru-dreapta, dorindu-i ca parteneri pe liberali (FDP). Aceştia, împreună cu formaţiunile politice conservatoare ale lui Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), au obţinut o majoritate confortabilă de mandate, între 320 şi 324 din totalul de 598, conform aceloraşi sondaje de opinie, difuzate de posturile de televiziune publice ARD şi ZDF.

Aproximativ 62,2 milioane de alegători au fost chemaţi să voteze între 06:00 şi 16:00 GMT (09:00-19:00, ora României), pentru a alege membrii Bundestagului, aceştia urmând să desemneze, la rândul lor, şeful Guvernului.

MAI PUŢINI
Prezenţa la urne pare să fi fost mai redusă decât în 2005, rata de participare fiind de 36,1%, la ora 12.00 GMT (15.00, ora României). În urmă cu cinci ani, 41,9 % dintre alegători votaseră până la această oră.
Chiar dacă Angela Merkel era aproape sigură că va obţine un nou mandat, ea nu putea şti cu certitudine dacă va putea guverna, aşa cum doreşte, cu liberalii din FDP şi ar fi putut fi nevoită să continue aşa-numita "marea coaliţie", care reuneşte din 2005 uniunile creştine ale actualului cancelar (CDU-CSU) cu social-democraţii (SPD).

Ultimele sondaje înainte de alegeri creditau blocul de dreapta cu 46%-48% din intenţiile de vot şi social-democraţii cu 26%-27%.

×
Subiecte în articol: externe