Arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa, administrator apostolic al Patriarhatului Latin de Ierusalim a celebrat la miezul nopţii de marţi spre miercuri liturghia în oraşul sfânt Betleem din Cisiordania, transmite pa.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene Mahmoud Abbas a sosit cu puţin înainte de miezul nopţii la Biserica Naşterii Domnului pentru a asista la slujbă. Au fost prezenţi, de asemenea, numeroşi diplomaţi şi reprezentanţi ai denominaţiilor creştine din Israel şi teritoriile palestiniene.
Arhiepiscopul Pizzaballa, care a condus marţi după-amiaza o procesiune ce a plecat din Ierusalim cu destinaţia Betleem, a adresat un mesaj de pace şi iertare în timpul slujbei.
Pizzaballa a făcut o comparaţie între vremurile în care s-a născut Iisus Hristos şi viaţa actuală a populaţiei "care aparent nu este în măsură să facă faţă sistematic problemelor sociale şi economice enorme ale regiunii noastre".
"Să ne amintim, atunci, că vremurile lui Iisus nu au fost mai bune ca ale noastre. Exista ocupaţia romană, Irod şi diferite centre de putere. În concluzie, omul nu pare să se fi schimbat prea mult de atunci", a apreciat înalta faţă bisericească.
Arhiepiscopul Pizzaballa a continuat mesajul de Crăciun spunând că "naşterea lui Iisus nu a eliminat niciuna din dramele politice, sociale şi economice ale vremii sale".
"Iisus nu a venit să revoluţioneze structurile sociale ale epocii sale; nu voia să cucerească puterea, ci inima omului. Aşa s-a schimbat lumea", a spus arhiepiscopul, menţionând că "Hristos s-a născut pentru inima omului, nu pentru putere".
Sărbătorile de Crăciun au început marţi la Betleem cu tradiţională paradă pe străzile oraşului vechi. Parada a fost condusă de cercetaşi palestinieni, care au refăcut drumul istoric al sfintei familii pe străzile oraşului Betleem până în Piaţa Manger şi la intrarea în Biserica Naşterii Domnului, unde o mulţime de clerici, demnitari şi oficiali palestinieni l-a salutat pe arhiepiscop.
Anul acesta, festivităţile sunt marcate de revenirea în Ţara Sfântă a unui prim fragment din leagănul lui Iisus, ajuns în Ierusalim, apoi transferat la sfârşitul lunii noiembrie cu mare pompă în Betleem, după ce s-a aflat timp de 1.300 de ani în Europa.
"Este important pentru că este o parte a structurii din lemn a ieslei originale din Betleem (...) care a părăsit Ţara Sfântă în jurul anului 640", potrivit custodelui Ţării Sfinte, părintele Francesco Patton.
Mai puţin de jumătate din creştinii din Gaza care au solicitat permise israeliene pentru a vizita de Crăciun oraşele sfinte Betleem şi Ierusalim le-au primit. Marţi, responsabili de frontieră palestinieni au declarat că au fost eliberate 316 permise, din totalul de aproximativ 900 care au fost solicitate.