Michelle Obama, soţia candidatului democrat care a câştigat prezidenţialele din SUA, se consideră "o anomalie statistică" – o fată de culoare, educată în cartierul sărac al oraşului Chicago şi ajunsă, alături de soţul său, la capătul unei campanii electorale pentru Casa Albă, relatează AFP.
Susţinătorii ei o prezintă drept o nouă Jackie Kennedy, scoţând în evidenţă tinereţea şi eleganţa ei, în timp ce criticii o acuză că are o atitudine antiamericană, că este arogantă şi chiar rasistă. Lăudată pentru graţia şi inteligenţa sa, ea a fost supranumită şi "jumătatea amară" a senatorului de Illinois.
Michelle Obama, în vârstă de 44 de ani, recunoaşte că a avut reticenţe atunci când soţul său s-a înscris în cursa pentru Casa Albă, deoarece dorea să-şi păstreze viaţa de familie. Ea a acceptat în cele din urmă, dar impunând condiţii – ca Malia, în vârstă de 10 ani, şi Sasha, în vârstă de 7 ani, să îşi vadă tatăl cel puţin o dată pe săptămână, iar acesta să renunţe la fumat. Ceea ce s-a întâmplat doar parţial, deoarece Barack Obama încă mai fumează, din când în când, câte o ţigară.
Provenită dintr-o familie modestă, Michelle Obama a crescut la Chicago, în cel mai sărac cartier din acest oraş. Tatăl său, Frazer Robinson, funcţionar la primărie, a muncit toată viaţa, deşi suferea de scleroză în plăci, în timp ce copiii au fost crescuţi de mama lor, Marian.
În 1981, Michelle a reuşit să intre la prestigioasa Universitate Princeton. Teza sa de sociologie are ca subiect divizarea rasială şi modul în care studenţii de culoare se "contaminează" de la "structura socială şi culturală a albilor" şi se identifică tot mai puţin cu comunitatea lor de origine.
După Princeton a urmat cursurile facultăţii de Drept de la Harvard, înainte de a deveni avocat într-un cabinet specializat din Chicago, unde l-a şi întâlnit pentru prima dată pe Barack Obama.
După ce s-au căsătorit, în 1992, ea a părăsit sectorul privat, pentru un post la Primăria din Chicago, iar apoi la un spital universitar, unde este, în prezent, vicepreşedinte pentru relaţii externe în Consiliul de Administraţie.
Michelle Obama este unul dintre punctele centrale ale campaniei soţului ei, a dat sute de interviuri şi a susţinut discursuri la nenumărate mitinguri electorale. Presa – dar şi Cindy McCain, soţia candidatului republican la alegerile prezidenţiale – a pus sub semnul întrebării patriotismul ei, după ce a declarat, în februarie, că, pentru prima dată în viaţa ei de adult, este "cu adevărat mândră de ţara sa".
"Sigur că îmi iubesc ţara (...) şi nicăieri altundeva povestea nu ar fi fost posibilă", a explicat ea ulterior.
Michelle Obama nu intenţionează să-şi asume un rol vizibil la Casa Albă. "Cu Barack vorbesc despre orice, dar nu sunt consilierul lui politic. Sunt soţia sa", afirmă ea.
Citește pe Antena3.ro