Ultima zi de festivitati dedicate Jubileului Reginei Marii Britanii a inceput cu un serviciu religios, sustinut de arhiepiscopul de Canterbury, Dr. Rowan Williams, la Catedrala Sfantul Paul, unde a avut loc casatoria printului Charles cu printesa Diana, in 1981, informeaza BBC.
Britanicii au avut aproape o saptamana libera, pentru a celebra cei 60 de ani de cand Elisabeta a II se afla pe tronul Angliei.
Ceremoniile se vor incheia cu o parada militara prin centrul Londrei, in timpul careia Regina si Ducele de Edinburgh vor saluta multimile adunate pe strazi.
Sarbatoarea Jubileului de Diamant a debutat intr-unul din locurile preferate ale monarhului britanic, si anume la hipodrom, pe circuitul de la Epsom urmand sa fie organizat traditionalul derby britanic, ajuns la cea de-a 232-a editie.
Cea mai importanta zi a jubileului a fost duminica. O flotila alcatuita din 1.000 de ambarcatiuni a navigat pe Tamisa. Este cel mai mare eveniment nautic de la Londra, din ultimii 350 de ani.
Ducele de Edinburgh nu a putut sa-si insoteasca sotia la concertul aniversar de luni. Printre artistii care i-au incantat pe cei peste 12.000 de oameni veniti alaturi de Regina Elisabeta a II-a s-au numarat, Elton John, Stevie Wonder, McCartney, Clif Richard, Robbie Williams, Jessie J, Annie Lennox, Tom Jones, Madness si Cliff Richard.
Citește pe Antena3.ro