x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mii de manifestanţi în Alabama împotriva interzicerii avorturilor

Mii de manifestanţi în Alabama împotriva interzicerii avorturilor

20 Mai 2019   •   13:21
Mii de manifestanţi în Alabama împotriva interzicerii avorturilor
Sursa foto: Photographer: Joshua Nathanson

Mii de persoane au manifestat duminică pe străzile mai multor oraşe din statul Alabama (sudul Statelor Unite) împotriva adoptării celei mai restrictive legi din ţară privind avortul, relatează France Presse.

La Montgomery, capitala Alabama, s-au adunat 500 de apărători ai dreptului la avort. Alte aproximativ 3.000 de persoane au manifestat la Birmingham, Mobile, Huntsville şi Anniston, potrivit media locale.

La Montgomery, mai mute pancarte proclamau "corpul său, alegerea sa".

"Dacă această lege ar fi fost în vigoare când am avut nevoie de un avort, ştiu că aş fi putut avea copilul bărbatului care m-a violat", a mărturisit pentru AFP Sam Blakely, violată la vârsta de 25 de ani şi care a avortat acum doi ani. "M-aş fi sinucis", a adăugat ea.

O femeie ce purta lenjerie de corp bej dând impresia că era goală şi-a atârnat de burtă un desen al organelor sale genitale cu un banner ce asigura: "Sunt mai mult decât un incubator".


Demonstranţii au denunţat legea adoptată săptămâna trecută în Alabama, care interzice toate avorturile cu excepţia cazului în care mama este în pericol de moarte, fără excepţie pentru cazurile de viol şi incest.

Legea echivalează avortul cu omorul şi prevede pedepse de până la 99 de ani închisoare pentru medici. Ea urmează să intre în vigoare în noiembrie, dar probabil va fi blocată mai devreme de un judecător, la fel ca măsurile restrictive privind avortul adoptate de alte state americane.

Guvernatoarea de Alabama, Kay Ivey, a recunoscut miercuri când a promulgat măsura că este o ofensivă mai largă a taberei republicane de a repune în discuţie avortul la nivel federal. Scopul este de a împinge Curtea Supremă, dominată acum de tabăra conservatoare, să revină asupra hotărârii sale istorice din 1973 "Roe vs Wade", care garantează dreptul la avort înainte ca fătul să devină viabil (a 24-a săptămână de sarcină).

Missouri de asemenea a adoptat o lege săptămâna trecută făcând avortul ilegal de la opt săptămâni. Alte şase alte state (Georgia, Ohio, Mississippi, Kentucky, Iowa si Dakota de Nord) au promulgat legi care interzic avortul imediat ce se aud bătăile inimii, la şase săptămâni.

AGERPRES

×