x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mii de persoane evacuate în Canare, în timp ce Spania este cuprinsă de un nou val de incendii

Mii de persoane evacuate în Canare, în timp ce Spania este cuprinsă de un nou val de incendii

de Mediafax    |    12 Aug 2012   •   09:12
Mii de persoane evacuate în Canare, în timp ce Spania este cuprinsă de un nou val de incendii

Peste 4.700 de locuitori au fost evacuati in Canare, una dintre regiunile spaniole afectate de cele mai devastatoare incendii de vegetatie din ultimii zece ani, declansate de un val de caldura de origine africana, relateaza AFP.

In arhipelagul Canarelor, focul era in continuare in afara controlului pe mica insula muntoasa La Gomera, unde aproximativ 2.500 de locuitori au fost evacuati incepand de vineri din satele care inconjoara Parcul natural Garajonay, un ecosistem protejat, introdus in Patrimoniul Mondial UNESCO.

Coloane groase de fum se ridicau sambata seara deasupra centrului insulei, unde se afla parcul, a anuntat un fotograf AFP, in timp ce focul se propaga catre sud-vest si regiunea de coasta, spre o zona de ravene greu accesibila.

Pe La Gomera, la fel ca si pe insula vecina Tenerife, unde peste 2.200 de locuitori au fost nevoiti sa isi paraseasca locuintele, pompierii "se confrunta cu dificultati in impiedicarea avansarii" incendiilor, a subliniat ministrul Economiei la nivel regional Javier Gonzalez Ortiz, explicand ca "temperaturile ridicate, umiditatea scazuta si rafalele de vant" favorizeaza propagarea focului.

Pe La Gomera, unde peste 3.000 de hectare de vegetatie au fost deja distruse la inceputul saptamanii, focul s-a reaprins vineri cu forta, din cauza secetei si caniculei. Intre timp au fost distruse alte aproape 500 de hectare, potrivit autoritatilor regionale, care au evacuat, ca masura de precautie, locuitorii din 13 sate si catune.

In contextul in care tara, care se confrunta cu cea mai mare seceta din ultimii aproximativ 70 de ani, este palsata sub alerta de cod rosu odata cu sosirea, miercuri, a unui val de caldura din Africa, alte incendii au izbucnit incepand de vineri aproape peste tot in Spania, in special in Galitia, in nord-vest.

In jurul satului Barco de Valdeorras, in provincia Urense din Galitia, un incendiu era, in continuare, sambata seara, in afara controlului, dupa ce a distrus 1.200 de hectare de vegetatie, potrivit Guvernului regional.

Pompierii luptau de asemenea impotriva unui incendiu care a izbucnit in Parcul national Cabaneros, in centrul Spaniei, si incercau sa impiedice ca alt incendiu sa patrunda in Parcul national Donana, in Andalusia, in sud.

Sambata, un nou incendiu a izbucnit in regiunea Ger, in Catalonia, in apropiere de frontiera franceza, au anuntat pompierii catalani, care au primit sprijunul unor pompieri veniti din Franta.

Pe 22 iulie, un incendiu violent s-a declansat in Catalonia, distrugand 13.000 de hectare de vegetatie. In acest incendiu au murit patru persoane.
In perioada 1 ianuarie-5 august, 132.000 de hectare de vegetatie au ars in Spania, cea mai importanta suprafata distrusa in decurs de peste sapte luni in ultimii zece ani, potrivit Ministerului Agriculturii.

×