x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Mii de persoane manifestează la Londra împotriva Brexit-ului

Mii de persoane manifestează la Londra împotriva Brexit-ului

09 Sep 2017   •   18:00
Mii de persoane manifestează la Londra împotriva Brexit-ului

Mai multe mii de persoane manifestau sâmbătă în centrul Londrei pentru a cere guvernului conservator, condus de premierul Theresa May, ''să renunţe la Brexit'', relatează AFP. 

După ce au defilat pe străzile din centrul capitalei britanice, convoiul s-a oprit în faţa parlamentului, unde mai multe persoane ar urma să ia cuvântul pentru a pleda cauza Uniunii Europene, printre ele figurând îndeosebi cântăreţul irlandez Bob Geldof, care a făcut apel la un vot împotriva Brexit-ului la referendumul din 23 iunie 2016. 

Acest ''Marş pentru Europa'' are loc cu două zile înainte de primul vot în parlamentul britanic privind proiectul de lege al guvernului, ce vizează să stabilească ce legi europene vor fi menţinute în dreptul naţional după ieşirea din UE, o etapă majoră în punerea în practică a Brexit-ului. 

''Legea privind retragerea din Uniunea Europeană'' prevede de fapt abrogarea documentului intitulat ''European Communities Act'' din 1972, care a marcat aderarea Regatului Unit la UE. AGERPRES

×