x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Militar ucrainean, ucis în timpul unui atac la o bază din Simferopol

Militar ucrainean, ucis în timpul unui atac la o bază din Simferopol

18 Mar 2014   •   22:54
Militar ucrainean, ucis în timpul unui atac la o bază din Simferopol

Un militar ucrainean a fost ucis marţi într-un atac împotriva unităţii sale militare din principalul oraș din Crimeea, Simferopol, ocupat de trupele ruseşti, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării din Crimeea, informează AFP și Reuters, potrivit agerpres.ro.

"În timpul atacului asupra unei unităţi militare din Simferopol, un militar ucrainean a murit după ce a fost împuşcat în gât. Un alt militar a fost rănit", a afirmat purtătorul de cuvânt Vladislav Seleznev.

Militarul ucis păzea această unitate unde îşi aveau sediul serviciile foto ale centrului militar de topografie şi navigaţie, a precizat Seleznev.

Documentele tuturor militarilor care se aflau în unitate au fost confiscate. "Li s-a spus că sunt arestați", a afirmat purtătorul de cuvânt, fără a putea preciza numărul lor.

Vladislav Seleznev a afirmat că deocamdată nu este clar cine a comis atacul, însă i-a descris pe atacatori ca fiind "forțe necunoscute, foarte bine înarmate şi având feţele acoperite".

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a afirmat că în urma atacului armat de marţi conflictul cu Rusia din Crimeea "a trecut de la faza politică la o fază militară" şi a acuzat Rusia de comiterea unei "crime de război" prin împuşcarea unui militar ucrainean.

×
Subiecte în articol: conflict crimeea