x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Militari americani, răniţi după o aterizare eşuată a unui avion F-35C

Militari americani, răniţi după o aterizare eşuată a unui avion F-35C

25 Ian 2022   •   09:40
Militari americani, răniţi după o aterizare eşuată a unui avion F-35C

Şapte militari americani au fost răniţi luni când un avion de război F-35C a avut un „incident la aterizare” pe puntea portavionului USS Carl Vinson în Marea Chinei de Sud, a anunţat Marina americană.

O declaraţie a Marinei Militare a precizat că incidentul a avut loc în timpul unor „operaţiuni de zbor de rutină” în Marea Chinei de Sud.

„Pilotul s-a catapultat în siguranţă din aeronavă şi a fost recuperat cu ajutorul unui elicopter militar american. Pilotul este în stare stabilă. În total au fost şapte marinari răniţi”, au trasmis oficialii americani.

Comunicatul a precizat că trei dintre membrii personalului au necesitat evacuarea către o unitate medicală din Manila, iar patru au fost trataţi de la bordul portavionului.

Marina a precizat că se investighează cauza „incidentului”.

Pentagonul a precizat că două grupuri de atac de portavioane ale marinei americane, conduse de Carl Vinson şi USS Abraham Lincoln, au început duminică operaţiunile în Marea Chinei de Sud. Portavioanele au intrat în marea disputată pentru antrenamente, în timp ce Taiwanul a raportat o nouă incursiune a forţelor aeriene chineze.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: soldati raniti