x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aproape 60% dintre elevi, note sub 5 la simularea la Matematică

Aproape 60% dintre elevi, note sub 5 la simularea la Matematică

de Redacția Jurnalul    |    23 Feb 2024   •   15:18
Aproape 60% dintre elevi, note sub 5 la simularea la Matematică

Aproape 60% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale au obținut note sub 5 la Matematică, iar peste un sfert au luat note cuprinse între 1 și 4,99 la Limba și literatura română.

Potrivit rezultatelor anunțate vineri de Ministerul Educației, 73,98% dintre elevi au luat la Limba și literatura română peste sau egale cu 5, iar 26,02% note mai mici de 5.

La Matematică, 57,63% dintre elevi au luat note cuprinse între 1 și 4,99, în timp ce 42,37% au obținut note peste sau egale cu 5.

La Limba și literatura maternă, 17,07% dintre candadați au luat note sub 5, iar restul peste 5.

Ministerul Educației arată că a fost pentru prima dată când simularea s-a derulează în condiții similare cu cele de examen, digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, fiind distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată țara.

Rezultatele probelor scrise ale simulării au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

(sursa: Mediafax)

×