Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va definitiva în perioada următoare prima variantă a documentului prin care se stabilesc priorităţile de utilizare a fondurilor europene alocate României în perioada 2014-2020 (Acordul de Parteneriat). Acest document va sta la baza negocierilor cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru stabilirea modului în care vor fi utilizate fondurile UE. Acordul de Parteneriat va fi supus aprobării Guvernului României şi apoi va fi transmis, informal, Comisiei Europene până la sfârşitul acestei luni.
În perioada 2014-2020 România urmează să beneficieze de fonduri în valoare de peste 39 miliarde de euro. Din această sumă, alocarea aferentă politicii de coeziune reprezintă aproximativ 21,8 miliarde de euro.
Prin intermediul unui memorandum aprobat în şedinţa de Guvern de astăzi, ministerele de linie urmează să transmită Ministerului Fondurilor Europene, până la data de 15 mai a.c., documentele necesare pentru întocmirea primei variante a documentului prin care se stabilesc priorităţile de utilizare a fondurilor UE. Astfel, ministerele responsabile cu elaborarea strategiilor sectoriale vor transmite rezultatele analizelor socio-economice pe domenii, care identifică nevoile de dezvoltare, precum şi priorităţile propuse pentru a fi finanţate din fonduri UE. Totodată, ministerele implicate în utilizarea fondurilor europene vor transmite estimarea alocărilor financiare privind obiectivele tematice și prioritățile de finanțare aferente domeniului de competență, respectiv stadiul de îndeplinire a condiţionalităților ex-ante.
Documentele transmise de ministere vor ţine cont de recomandările CE și de angajamentele asumate de partea română în faţa Comisiei în timpul primelor două reuniuni tehnice desfășurate până în prezent în cadrul dialogului informal pentru pregătirea perioadei de programare 2014-2020. În continuare, negocierile cu reprezentanţii Comisiei se vor desfăşura în cadru informal până la aprobarea regulamentelor europene pentru perioada 2014-2020.
Memorandumul aprobat de Guvernul României prevede şi înființarea unui grup de lucru coordonat de MFE, din care vor face parte reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Grupul de lucru va finaliza, până la mijlocul lunii iunie, o propunere a sistemului de management și control al fondurilor europene în perioada 2014-2020. În vederea stabilirii celui mai eficient sistem de management şi control vor fi consultate ministerele şi autoritățile care urmează să fie organisme intermediare în viitoarea perioadă de programare.