Ministrul german de externe Heiko Maas s-a retras de la o viitoare conferinţă de la Varşovia privind pacea şi securitatea în Orientul Mijlociu, organizată de Polonia şi SUA, la care multă lume s-a referit ca la o conferinţă anti-Iran, relatează dpa.
Haiko Maas va fi înlocuit la conferinţă de Niels Annen, un oficial de rang înalt în Ministerul de Externe, a declarat luni o purtătoare de cuvânt.
Se aşteaptă ca mai mulţi miniştri de externe vest-europeni să nu participe la conferinţa controversată programată pentru 13-14 februarie, despre care Teheranul susţine că este îndreptată împotriva guvernului său. Pe de altă parte, oficialii americani au insistat că Iranul nu este o ţintă a conferinţei.
Federica Mogherini a anunţat deja că nu participă, din cauza unor dificultăţi de program. Rusia nu va trimite un reprezentant, potrivit guvernului polonez.
Administraţia americană a acuzat Teheranul că se angajează într-o politică de destabilizare în Orientul Mijlociu şi că finanţează terorismul.
De asemenea, preşedintele american Donald Trump a retras unilateral SUA din acordul privind dosarul nuclear iranian în luna mai şi a impus din nou sancţiuni împotriva Teheranului.