x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Minsk 2: Pace, după Ziua Îndrăgostiţilor? 16 ore de negocieri pentru liniştea Ucrainei şi a Europei

Minsk 2: Pace, după Ziua Îndrăgostiţilor? 16 ore de negocieri pentru liniştea Ucrainei şi a Europei

de Marina Constantinoiu    |    12 Feb 2015   •   21:40
Minsk 2: Pace, după Ziua Îndrăgostiţilor? 16 ore de negocieri pentru liniştea Ucrainei şi a Europei

Kievul şi rebelii separatişti au semnat o foaie de parcurs vizând impunerea păcii în Ucraina, care prevede în special instituirea unui regim de încetare a focului începând de duminică, 15 februarie, la miezul nopţii, şi crearea unei zone-tampon lărgite, au anunţat joi liderii rus, ucrainean, francez şi german, la finalul unor negocieri maraton de aproape 16 ore la Minsk, relatează presa internaţională. Grupul de contact, constituit din reprezentanţi ucraineni, ruşi şi ai OSCE au negociat la Minsk cu rebelii separatişti, în paralel, cu discuţiile între Francois Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko.

“Grupul de contact a semnat un document pe care noi l-am pregătit într-o mare tensiune”, a afirmat Petro Poroşenko, o informaţie confirmată de preşedintele rus Vladimir Putin, care a invocat “un acord privind esenţialul”, la care s-a ajuns la convorbirile prelungite între şefii de stat rus, ucrainean şi francez şi cancelarul german.

Ce prevede acordul

Primul punct al acordului, al cărui text a fost dat publicităţii de către Kremlin, vizează încetarea focului, a indicat Putin. Al doilea punct al documentului semnat impune retragerea părţilor beligerante şi a armamentului greu, pentru a permite crearea unei zone-tampon cu o lăţime între 50 şi 70 de kilometri, faţă de 30 km, aşa cum prevedeau acordurile de pace de la Minsk din 19 septembrie.

Părţile beligerante trebuie să părăsească această zonă-tampon demilitarizată şi să-şi retragă armamentul greu în termen de 14 zile, a explicat preşedintele Poroşenko. Ucrainenii trebuie să se retragă de la actuala linie a frontului, în timp ce rebelii urmează să se retragă în spatele liniei din septembrie. Aceasta din urmă a evoluat în funcţie de victoriile militare ale rebelilor din ultimele luni, ceea ce explică o mai mare lăţime a zonei-tampon.

Retragerea armamentului greu trebuie să înceapă a doua zi după încetarea focului şi să se încheie în 14 zile. Procesul va fi sprijinit de OSCE, cu ajutorul grupului de contact de la Minsk.

Conform înţelegerii, în prima zi după retragere va începe un dialog despre modalităţile de organizare a alegerilor locale, în concordanţă cu legislaţia ucraineană şi cu legea privind autodeterminarea locală temporară în raioanele Doneţk şi Lugansk.

Părţile s-au angajat să asigure amnistierea prin adoptarea unei legi care să interzică urmărirea penală şi pedepsirea persoanelor în legătură cu evenimentele care au avut loc în Doneţk şi Lugansk. Dar şi să asigure eliberarea şi schimbul tuturor prizonierilor şi al celor deţinuţi ilegal pe baza principiului “toţi pentru toţi”.

De la livrarea şi păstrarea în siguranţă a ajutoarelor umanitare, reluarea tuturor plăţilor sociale, a pensiilor şi altor drepturi băneşti şi până la implementarea unei reforme constituţionale, sunt alte prevederi ale acordului, care a fost apreciat de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, drept “un pas pozitiv, dacă este implementat cu stricteţe şi ostilităţile se încheie duminică”.

Ce cred observatorii

Acordul privind Ucraina este imperfect şi fragil, apreciază observatorii internaţionali. Dar, în absenţa lui, scenariul era cunoscut, căci fusese scris. Continuarea războiului dus de Rusia în Ucraina de un an, cu corolarul său de tragedii cotidiene: victime civile din ce în ce mai numeroase, localităţi rase de pe hartă şi un flux crescând de refugiaţi, scrie Le Monde.

“În acest context, chestiunea care se punea nu era de a şti dacă se poate ajuge la o pace dreaptă, ci de a găsi o metodă de a frâna baia de sânge”, scrie jurnalistul francez.

Liderii europeni sunt prudenţi. Angela Merkel, care a negociat toată noaptea alături de preşedintele francez cu omologii săi rus şi ucrainean, s-a arătat, joi, la Bruxelles, la summit-ul european, prudentă. “Este o umbră de speranţă, nu mai mult, nici mai puţin”, a declarat cancelarul german, adăugând că este foarte important ca “vorbele să fie urmate de fapte”.

Pentru Hollande, acordul de la Minsk “nu garantează un succes durabil”, dar “este o uşurare pentru Europa şi un bun exemplu pentru ceea ce Franţa şi Germania sunt capabile să facă pentru pace”.

×