x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova: Comuniştii demarează negocierile cu Alianţa

Moldova: Comuniştii demarează negocierile cu Alianţa

de Ovidiu Ciutescu    |    26 Aug 2009   •   00:00
Moldova: Comuniştii demarează negocierile cu Alianţa

Într-o emisiune televizată, deputatul comunist Mark Tkaciuk a a dezvăluit aseară că Partidul Comunist din Republica Moldova a început dialogul cu noua putere de peste Prut. Totuşi, oamenii lui Voronin nu vor discuta "la grămadă" cu partidele din Alianţă. Ei au delegat câte două persoane pentru discuţii cu fiecare partid în parte din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), compusă din Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidul Democrat (PD) şi Alianţa Moldova Noastră (ANM), a explicat Tkaciuk.



Cunoscut ca eminenţa cenuşie a preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin, deputatul Mark Tkaciuk, susţine că partidul său nu a participat la întâlnirea cu membrii AIE deoarece această coaliţie nu există, iar liderii acesteia nu sunt în stare să împartă principalele funcţii în stat: "Ei nu au putut crea o structură organizaţională fiabilă şi nu au putut ajunge la o viziune comună asupra politicii externe şi interne. Tocmai din acest motiv, Partidul comuniştilor nu a accepat invitaţia unui partener virtual". Reprezentantul comuniştilor a mai spus că formaţiunea sa nu renunţă la ideea creării coaliţiei de centru-stânga şi că va încerca să îi convingă pe membrii "coaliţiei celor patru" să accepte să dialogheze în mod separat cu Partidul Comunist.

Întrebat dacă Partidul Comunist pledează pentru alegeri anticipate, Marc Tkaciuk a afirmat că "Partidul Comuniştilor nu se agaţă de putere, Partidul Comuniştilor este gata pentru opoziţie", însă a ezitat să spună dacă formaţiunea sa este dispusă să acorde opt voturi pentru alegerea şefului statului:  "Nu ştiu... În privinţa aceasta va fi luată o decizie colectivă. Noi nu suntem un partid autoritarist".

×