x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova: Creşte numărul de decese provocate de gripa porcină peste Prut

Moldova: Creşte numărul de decese provocate de gripa porcină peste Prut

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Noi 2009   •   00:00
Moldova: Creşte numărul de decese provocate de gripa porcină peste Prut

În Republica Moldova numărul cazurilor de deces provocate de gripa porcină a ajuns la cinci, relatează BASA Press. Ultimul astfel de caz s-a produs miercuri, atunci când un pacient în vârstă de 55 de ani a fost internat în Spitalul raional Orhei cu diagnosticul bronhopneumonie bilaterală şi a decedat în secţia de terapie intensivă a instituţiei.



Conform Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Persoanele ce au fost în contact cu bolnavul sunt sub supraveghere medicală. Institutul în cauză a anunţat, astăzi, 88 de cazuri noi de gripă A H1N1, înregistrate în ultimele 24 ore. Numărul total al bolnavilor a ajuns astfel la 555. Potrivit CNŞPM, în Republica Moldova se înregistrau joi 1.141 de cazuri suspecte de infectare cu virusul gripal A H1N1. În prezent, în Laboratorul Naţional sunt examinate 169 de probe preluate de la pacienţi suspectaţi că ar fi bolnavi de gripă pandemică. Conform lui Constantin Spânu, director adjunct al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, "Moldova îşi poate închide graniţele cu vecinii". Acest subiect a mai fost pus în discuţie în urmă cu câteva zile de către acelaşi oficial, după ce în week-ul trecut peste Prut au fost semnalate 203 cazuri de gripă porcină!

×
Subiecte în articol: sport