x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moldova: Dezertorii din Partidul Comunist fac altă formaţiune de stânga

Moldova: Dezertorii din Partidul Comunist fac altă formaţiune de stânga

15 Ian 2010   •   00:00
Moldova: Dezertorii din Partidul Comunist fac altă formaţiune de stânga

Defectorii din Partidul Comunist al Moldovei au anunţat că intenţionează să creeze un nou partid de stânga. Parlamentarii Vladimir Ţurcan, Victor Stepaniuc, Ludmila Belcencova, şi Valentin Guznac, care au plecat din Partidul Comunist în decembrie, au anunţat că lansează o formaţiune politică numită Moldova Unită, descrisă a fi "o alternativă de stânga la Partidul Comunist".



În cadrul unei scrisori deschise către foştii colegi, cei patru au criticat ceea ce califică a fi eşecul partidului de a apăra statalitatea Moldovei. Conform jargonului politic moldovean, apărarea statalităţii înseamnă respingerea apropierii de România, scrie antena3.ro. Criticile defectorilor au fost respinse de deputatul comunist Mark Tcaciuc, principalul ideolog al formaţiunii. El arăta că aceştia nu au nici o şansă pentru a obţine sprijinul popular, deoarece electoratul de stânga din Moldova este fidel comuniştilor. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe