x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova îi ia la întrebări pe polonezi despre moartea lui Kaczynski

Moscova îi ia la întrebări pe polonezi despre moartea lui Kaczynski

de Sînziana Stancu    |    08 Apr 2011   •   14:14

Prăbuşirea avionului prezidenţial polonez în care, acum un an, se afla şeful statului, Lech Kaczynski, este o catastrofă ale cărei cauze par să nu fi fost nici până acum desluşite în întregime. Asupra multor aspecte ale anchetelor rusă şi poloneză iniţiate după tragedie există şi acum controverse.

Astfel, comitetul de anchetă rus  a anunţatcă vrea să îi supună unor interogatorii pe funcţionarii polonezi însărcinaţi cu pregătirea ultimului zbor al avionului preşedintelui Lech Kaczynski, din 10 aprilie 2010. "Anchetatorii ruşi, cu participarea procurorilor polonezi, prevăd să îi interogheze pe funcţionarii însărcinaţi cu organizarea şi pregătirea zborului avionului delegaţiei poloneze conduse de preşedintele Lech Kaczynski", a anunţat Comitetul, într-un comunicat citat de AFP. Anchetatorii ruşi sunt interesaţi în special de informaţiile privind "pregătirea pilotului avionului şi celorlalţi membri ai echipajului". Interogatoriile se vor desfăşura în perioada 16-30 aprilie, în Polonia.

Relaţiile între Rusia şi Polonia au redevenit dificile, după prezentarea concluziilor anchetei Moscovei în accidentul avionului prezidenţial Tupolev-154, care a încercat să aterizeze pe un aerodrom de lângă Smolensk, în condiţii de ceaţă densă. Catastrofa s-a soldat cu cu 96 de morţi, între care soţia preşedintelui, Maria şi cea mai mare parte a elitei ţării. Nu a existat nici măcar un supravieţuitor.

Controversele privind cauza tragediei nu mai contenesc. Ruşii susţin că tragedia s-a produs pentru că pilotul polonez ar fi cedat presiunilor făcute asupra lui de către oficialiţăţile poloneze de rang înalt aflate la bord, să aterizeze în pofida avertizărilor turnului de control de pe aeroportul rus, iar Varşovia afirmă că Moscova nu a scris nici măcar un cuvânt despre erorile controlorilor ruşi de trafic aerian, în ancheta pe care a iniţiat-o după catastrofă.

×