Aceasta a afirmat, luni, că Federația Rusă vrea să înlăture actuala conducere a țării prin folosirea unor sabotori străini, cu scopul de a nu adera la UE și pentru a se folosi de această regiune în războiul din Ucraina.
"Astfel de afirmaţii sunt complet nefondate şi neîntemeiate", a transmis diplomația rusă, care a mai avertizat că Ucraina vrea să sporească tensiunile din R. Moldova și Rusia pentru a atrage această țară "într-o confruntare dură cu Rusia".
Afirmațiile Maiei Sandu vin în continuarea celor ale președintelui ucrainean Volodimir Zelensk, care a lansat, săptămâna trecută, acuzații despre existența unui plan al serviciilor secrete ruse pentru "distrugerea Moldovei".
"Autorităţile de la Chișinău au confirmat această informaţie falsă cu scopul de a folosi mitul ameninţării ruse pentru a distrage atenţia cetăţenilor ţării de la problemele interne provocate de eşecul politicii social-economice a actualei administraţii şi pentru a înăspri lupta împotriva disidenţei şi oponenţilor politici. Respingem categoric insinuările privind presupusa intenţie a Rusiei de a destabiliza situaţia din Republica Moldova", a precizat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, care a atras atenția oficialilor moldoveni să nu dea curs provocărilor, să fie preocupați de interesele propriilor cetățeni și să înțeleagă "marile avantaje pe care le presupune o relaţie stabilă şi amicală cu Rusia".