Președintele statului Panama a anunţat că autoritățile panameze au interceptat şi sechestrat ieri o navă sub pavilion nord-coreean ce transporta "o încărcătură militară nedecelarată", potrivit BBC News. Căpitanul navei a încercat să se sinucidă, iar echipajul s-a revoltat în momentul intervenţiei poliţiei, a adăugat Martinelli.
Ricardo Martinelli a declarat că nava, care venea din Cuba, avea la bord "echipament sofisticat pentru rachete". El a postat pe contul său de Twitter o fotografie în care poate fi văzut un obiect de mari dimensiuni, de culoare verde, aflat într-un container.
Oficialul a precizat că echipajul s-a revoltat în momentul intervenţiei poliţiei, iar căpitanul navei a încercat să se sinucidă.
"Suspectam că este vorba despre droguri (...). Când am început să descărcăm (nava), erau 220.000 de chintale de zahăr, dar am găsit containere cu echipament sofisticat de rachetă, iar acest lucru nu era autorizat", a declarat preşedintele panamez, Ricardo Martinelli, pentru Radio Panama.
Martinelli a mai spus că nava a fost reținută pentru investigații suplimentare.
Cuba este singurul regim comunist din America Latină şi unul dintre puţinii aliaţi ai Coreei de Nord, alături de China. În 1962, dorinţa sovieticilor de a instala rachete nucleare în Cuba a adus lumea în pragul unei confruntări nucleare.