Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Documente din timpul celui de-al doilea război mondial declasificate recent de serviciile britanice MI5 scot la iveală, cu iz de comedie, incredibila submediocritate şi viciile mărunte ale spionilor nazişti. Astfel, dosarele de spionaj din acea perioadă, date acum publicităţii de Arhivele Naţionale britanice, arată că misiunea spionilor nazişti din vara anului 1942, vizând lansarea unei campanii de teroare şi sabotaj pe teritoriul american, a fost compromisă de la bun început din cauza incompetenţei, darului beţiei şi, în final, de şeful trădător al misiunii.
Potrivit documentelor MI5 declasificate, citate de presa britanică, opt spioni nazişti au fost debarcaţi în America, în luna iunie, 1942, pentru „Operaţiunea Pastorius”. Patru spioni au fost debarcaţi pe coastele Floridei, iar ceilalţi patru, pe Long Island, New York. Despre cei opt spioni se spunea că formau „echipa cea mai bine antrenată şi dotată cu aparatură de sabotaj decât oricare altă expediţie de care ar fi auzit vreodată Serviciile de Securitate”. Spionii nazişti ar fi urmat să comită acte de sabotaj asupra întreprinderilor americane, căilor ferate, reţelei de canalizare, precum şi „mici acte de terorism” asupra magazinelor evreilor.
Spionii nazişti şi-au dat în petic înainte de a ajunge în America. Aflaţi în Parisul ocupat, unul dintre ei s-a îmbătat-turtă în barul unui hotel, mărturisind întregului anturaj că este agent secret. În ciuda acestui episod, spionul beţiv a fost trimis în misiune. Actele prosteşti au continuat când spionii au ajuns în America. Echipa din Long Island purta uniforma nazistă, după ce submarinul o debarcase la repezeală, într-un loc greşit, scufundându-se imediat ca să nu fie văzut de americani. Cei patru spioni au fost însă zăriţi în uniforme de un ofiţer american. Abia au avut timp să se schimbe în ţinută civilă până ce ofiţerul american s-a apropiat de ei. I-au dat 300 de dolari ca să-i lase în pace. De asemenea, s-a aflat că şi submarinul cu care veniseră scăpase ca prin urechile acului de un atac al pazei de coastă, datorită a ceea ce a fost numit în raport „lenea sau prostia” trupelor americane, care l-au ratat. Echipa de spioni din Florida a ajuns în schimb pe ţărm ieşind din apă în costume de baie.
Cireaşa pe tort a fost pusă însă de şeful misiunii, George John Dasch, care a sunat la biroul FBI din New York „mărturisind că este sabotor şi că vrea să-i spună lui Hoover
(J. Edgar Hoover, şeful de atunci al FBI) povestea lui”. După ce a fost refuzat s-a dus personal la sediul FBI, unde s-a confesat cinci zile la rând, timp de 10 ore pe zi. Un membru al echipei din Florida a făcut aproape la fel, dar din prostie, „cooperând astfel cu autorităţile americane la propria-i arestare”, după cum menţionează rapoartele declasificate.
A intrat şi el în birourile FBI, când America era împânzită cu afişe „Căutat”, cu fotografia lui, pretinzând că tocmai atunci ajunsese din Mexic şi că voia să-şi clarifice dosarul privind serviciul militar.
Toţi spionii, în afară de George John Dasch şi un alt trădător al echipei, au fost condamnaţi la moarte, ceea ce a dus la concluzia că Dash şi-ar fi plănuit „predarea” către autorităţile americane înaintea misiunii, folosindu-se de acest prilej doar pentru a fugi din Germania.
George John Dasch a fost extrădat mai târziu în Germania.
Se crede că ar fi existat şi o a treia echipă de spioni nazişti, dar care nu a fost niciodată prinsă, iar de atunci, potrivit istoricilor americani, „spionajul german a rămas atât de traumatizat, încât nu a mai organizat nici o altă misiune de sabotaj” în Statele Unite ale Americii.
Planul de haos după război
Un plan german prevedea, după încheierea războiului, comiterea în întreaga Europă de acţiuni de sabotaj, asasinate, otrăvirea resurselor de apă, a alimentelor şi chiar a băuturilor şi ţigărilor. Naziştii începuseră chiar să producă şi pelete maronii, pe care se gândeau să le plaseze în scrumiere, în locurile publice. Când chibritul aprins sau ţigara aveau să fie puse în scrumieră, peletele maronii ar fi explodat imediat. „Astăzi e greu de crezut că asemenea scheme ar mai putea funcţiona (...) Atunci însă era cât se poate de plauzibil faptul că, după victoria Aliaţilor, vor rămâne grupări naziste, care vor continua războiul secret”, afirmă istoricul britanic Christopher Andrew.
Citește pe Antena3.ro
