x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Negocierile cu Grecia vor continua numai după aflarea rezultatelor referendumului

Negocierile cu Grecia vor continua numai după aflarea rezultatelor referendumului

01 Iul 2015   •   21:11
Negocierile cu Grecia vor continua numai după aflarea rezultatelor referendumului

Miniştrii de finanţe din statele zonei euro au hotărât miercuri seară, în cadrul unei teleconferinţe, să continue negocierile cu guvernul de la Atena numai după ce se vor afla rezultatele referendumului de duminică prin care Grecia va lua o decizie privind acceptarea ori respingerea ultimelor propuneri ale creditorilor internaţionali, transmit agenţiile AFP şi EFE.

'Eurogrupul este unit în decizia sa de a aştepta rezultatul referendumului din Grecia înaintea unor noi discuţii (...) Nu punem căruţa înaintea boilor', a scris pe Twitter ministrul slovac de finanţe, Peter Kazimir.

Anterior, premierul grec Alexis Tsipras a cerut concetăţenilor săi, într-un mesaj televizat, să respingă la referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaţionali privind un nou acord de asistenţă financiară. El a susţinut că doreşte astfel să obţină un acord 'mai bun' şi mai 'just din punct de vedere social', pe baza 'propunerilor alternative' formulate de guvernul său. Principalele elemente ale acestor propuneri transmise de guvernul grec sunt obţinerea unui nou împrumut de 30 de miliarde de euro pe doi ani, în cadrul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), şi o nouă restructurare a datoriei externe a Greciei.

Prin decizia de a nu mai negocia cu Grecia, Eurogrupul s-a aliniat de fapt poziţiei Germaniei, cancelarul Angela Merkel declarând că nu este dispusă să discute despre un nou plan de asistenţă pentru Grecia înaintea referendumului din 5 iulie.

×