x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Netanyahu salută decizia SUA de a opri finanțarea pentru UNRWA

Netanyahu salută decizia SUA de a opri finanțarea pentru UNRWA

02 Sep 2018   •   18:00
Netanyahu salută decizia SUA de a opri finanțarea pentru UNRWA

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat duminică decizia SUA de a opri finanţarea alocată Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), conform unui comunicat de presă transmis de biroul său, relatează AFP. 

Vineri, SUA, cel mai mare contributor al agenţiei, au anunţat că vor înceta să mai acorde finanţare, considerând că activităţile UNRWA sunt 'iremediabil părtinitoare', conform unei formule a Departamentului de Stat. 

"Această decizie este importantă şi o susţinem", a afirmat Netanyahu, în vizită la o şcoală din centrul Israelului, cu ocazia începerii anului şcolar. 

Agenţia furnizează ajutor palestinienilor care au fost alungaţi din locuinţele lor sau care au fugit în timpul războiului din 1948, la crearea statului Israel, precum şi urmaşilor lor. Israelul şi SUA se opun faptului ca palestinienii să le poată transmite statutul de refugiat copiilor lor, dorindu-şi să reducă numărul de persoane care beneficiază de un ajutor din partea UNRWA, ceea ce palestinienii denunţă ca fiind o încălcare a drepturilor lor. 

Netanyahu a contestat numărul refugiaţilor palestinieni înscrişi în UNRWA, reamintind că ţara sa a primit refugiaţi din întreaga lume, printre care şi persoane care au scăpat de Holocaust şi evrei 'dezrădăcinaţi' din ţări arabe în 1948, în timpul primului război israeliano-arab. 

"Sute de mii de evrei au venit ca refugiaţi, fără niciun bun, iar noi nu i-am lăsat să fie refugiaţi, ei au devenit cetăţeni cu drepturi egale în ţara noastră", a adăugat premierul israelian. Refugiaţii palestinieni din Liban şi Iordania nu au acelaşi statut şi nici aceleaşi drepturi ca cetăţenii din aceste ţări. 

UNRWA "perpetuează situaţia refugiaţilor, în loc să caute o rezolvare", a adăugat el. "Trebuie pus capăt acestei situaţii şi folosiţi banii pentru a ajuta cu adevărat la reabilitarea refugiaţilor", a spus el. 

Palestinienii au criticat dur sâmbătă decizia SUA de a renunţa la finanţarea pentru UNRWA, al cărei ajutor pentru milioane de persoane este acum în pericol. 

Israelul, prin intermediul unui responsabil al biroului lui Netanyahu, şi-a exprimat 'sprijinul' pentru decizia Washingtonului.

AGERPRES

×