x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Niponii dezvolta tehnologia nucleara

Niponii dezvolta tehnologia nucleara

de Corina Andriuta    |    06 Ian 2007   •   00:00
Niponii dezvolta tehnologia nucleara

Pacifismul de care Japonia, vrand-nevrand, a dat dovada dupa cel de-al doilea razboi mondial a luat sfarsit. La 9 ianuarie, Guvernul nipon va cunoaste schimbari majore. Una dintre ele presupune crearea Mininisterului Apararii.

Pana in prezent, in Japonia nu a existat un minister de resort, unul care sa permita o dezvoltare a programelor de aparare nationala sau pentru a implica Japonia in conflictele militare internationale. Conditia a fost dictata chiar de politica pacifista garantata de Constitutia Nipona. Pana in prezent, fortele militare se aflau sub conducerea unei directii a apararii, fara a avea o politica de dezvoltare proprie. Peste cateva zile, aceasta directie se va transforma in minister, unul care va putea sa-si reorienteze dezvoltarea militara.

PROIECT NUCLEAR. Tendintele Japoniei de a se dezvolta militar sunt privite destul de sceptic mai ales de tarile din Asia care au fost, in trecut, agresate militar. Chiar daca in Japonia se va organiza in acest an un referendum cu privire la reformele din Constitutie, care sa garanteze ca noua pozitie militara nu presupune potentiale actiuni expansioniste, vecinii niponilor sunt convinsi ca astfel va renaste pericolul unui conflict militar in zona. Rezultatul referendumului preconizat ar face ca guvernul nipon sa nu aiba nevoie de acordul parlamentului pentru a trimite trupe militare de mentinere a pacii in tari precum Irak sau Afganistan, dar ar si permite actiuni promte de aparare in cazul in care integritatea nationala ar fi amenintata.

Conform www.vor.ru, www.km.ru si a cotidianului nipon Sankei Shimbun, guvernul Japoniei a luat serios in discutie inclusiv posibilitatea construirii armei nucleare. Ziarul a publicat continutul unui document secret, in care se vorbeste despre posibilitatea crearii in urmatorii trei-cinci ani a focoaselor nucleare pentru rachete. Documentul dat publicitatii dateaza din 20 septembrie 2006. Conform acestor surse, proiectul va costa 200-300 de miliarde de yeni (1,7-2,5 miliarde de dolari). Japonia detine in prezent tehnologii si echipament pentru uraniu imbogatit si prelucrarea combustibilului nuclear. Sursele citate sustin ca in Japonia functioneaza 55 de reactore nucleare, care in 2005 au fabricat 5,9 tone de plutoniu, din care se pot asambla 790 de bombe, identice cu cele care au fost aruncate asupra orasului Nagasaki. De altfel, la 30 noiembrie 2006, ministrul de Externe japonez, Taro Aso, a recunoscut in cadrul sedintei comitetului de securitate ca tara sa detine tehnologia necesara construrii echipamentelor militare nucleare.

×
Subiecte în articol: externe