x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi atacuri ale Statului Islamic în Irak, soldate cu cel puţin 10 morţi

Noi atacuri ale Statului Islamic în Irak, soldate cu cel puţin 10 morţi

12 Mar 2018   •   14:33
Noi atacuri ale Statului Islamic în Irak, soldate cu cel puţin 10 morţi

Gruparea jihadistă Statul Islamic a comis două atacuri duminică seara în provinciile Mosul şi Kirkuk, în nordul Irakului, ucigând cel puţin zece persoane, între care un lider tribal sunnit, au anunţat luni poliţia şi responsabili locali, citaţi de Reuters şi Le Figaro. 

Primul atac a avut loc la Shirkat, 60 km sud de Mosul, unde combatanţii Statului Islamic au ucis un lider tribal care a condus una din miliţiile sunnite antijihadiste în timpul ofensivei pentru recucerirea acestui sector de către forţele guvernului irakian în 2016, a indicat una din sursele din cadrul poliţiei. Un număr mic de combatanţi ai Statului Islamic rămân activi în această regiune, conform unor responsabili ai forţelor de securitate. 

Celălalt atac a avut loc în oraşul Nidjana, la sud de Kirkuk, unde un militar irakian de confesiune şiită şi familia sa - soţia însărcinată şi cei doi copii - au fost împuşcaţi mortal atunci când maşina cu care se deplasau a fost oprită pentru un fals control de rutină pe drumul ce leagă Kirkuk de Bagdad. 

Şi acest atac a fost atribuit de poliţia irakiană Statului Islamic, ai cărui combatanţi s-au refugiat într-o zonă montană din apropiere de Hamrine, unde forţele guvernului irakian au lansat o ofensivă luna trecută. AGERPRES

×
Subiecte în articol: atacuri stat islamic irak morti