x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Norul de cenuşă vulcanică închide aeroporturi din Spania şi Portugalia

Norul de cenuşă vulcanică închide aeroporturi din Spania şi Portugalia

08 Mai 2010   •   00:00
Norul de cenuşă vulcanică închide aeroporturi din Spania şi Portugalia

Cincisprezece aeroporturi din nordul Spaniei urmează să fie închise sâmbătă la prânz, din cauza norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda, care a perturbat şi traficul aerian din Portugalia şi care va ajunge sâmbătă seara şi în sudul Franţei, relatează AFP.

Aeroporturile din Bilbao, San Sebastian, Vittoria, Saragosa, Pampeluna şi La Rioja vor fi închise începând cu ora locală 12.00 (13.00, ora României), din cauza "evoluţiei norului de cenuşă vulcanică", a anunţat AENA, agenţia spaniolă de gestionare a aeroporturilor şi traficului aerian.

Anterior, autorităţile spaniole anunţaseră că sâmbătă vor fi închise alte nouă aeroporturi din nordul ţării.

AENA a adăugat că aeroporturile vor rămâne închise "cel puţin până sâmbătă la ora 18.00" (19.00, ora României).

În Portugalia, aeroportul din Porto a anulat numeroase zboruri, printre acestea numărându-se şi toate cursele companiilor low-cost. Conform site-ului agenţiei aeroportuare ANA, multe alte curse înregistrează întârzieri.

Agenţia portugheză pentru navigaţie aeriană NAV a precizat că norul se va deplasa spre est, urmând să îşi schimbe direcţia în cursul serii, ceea ce va permite "ridicarea progresivă a restricţiilor de zbor începând cu ora locală 13.00" (15.00, ora României).

Serviciile meteo franceze au anunţat că norul va ajunge în cursul serii sau al nopţii în zona "jumătăţii sudice a Franţei". "În largul Spaniei şi Portugaliei se formează o depresiune, care va împinge cenuşa în direcţia sud-vest şi, din această cauză, norul va ajunge, la sfârşitul zilei sau în cursul nopţii, în jumătatea de sud a Franţei", a declarat un reprezentant al Meteo France.

"Ne aşteptăm la concentraţii de cenuşă superioare pragului (de siguranţă) definit de inginerii (din industria aeronautică), între nivelul solului şi altitudinea de 6.000 de metri", a adăugat el, precizând că sunt aşteptate concentraţii superioare celor "din timpul precedentului episod, de la jumătatea lunii aprilie".

Spaţiul aerian european a fost în mare parte închis în aprilie, timp de o săptămână, din cauza norului eliberat în atmosferă de vulcanul islandez Eyjafjöll.

×
Subiecte în articol: externe