x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noul președinte al Coreei de Sud și-a început mandatul

Noul președinte al Coreei de Sud și-a început mandatul

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2025   •   11:15
Noul președinte al Coreei de Sud și-a început mandatul
Sursa foto: Hepta

Lee Jae Myung a fost investit miercuri în funcția de președinte al Coreei de Sud, după ce a câștigat alegerile cu un avans de aproape trei milioane de voturi, în contextul instabilității create după declarația legii marțiale de către fostul președinte Yoon Suk Yeol, transmite CNN.

Victoria lui Lee Jae-myung, liderul Partidului Democrat, vine la șase luni după ce Coreea de Sud a fost zguduită de o criză politică majoră, în urma instituirii legii marțiale de către fostul președinte Yoon Suk Yeol într-o tentativă eșuată de a se menține la putere.

Alegerile anticipate au înregistrat o prezență la vot de aproape 80%, cea mai mare din 1997, reflectând mobilizarea alegătorilor împotriva fostei administrații pe care au considerat-o autoritară.

Lee, o figură controversată dar populară, a fost învestit în cadrul unei ceremonii modeste și a promis că va începe imediat reconstrucția economică și reformele democratice, inclusiv limitarea prerogativelor prezidențiale legate de legea marțială și modificarea Constituției pentru a permite două mandate de patru ani în locul unuia de cinci.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coreea de sud alegeri mandat