x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Numărul iranienilor morți în busculada de la Mecca a crescut la 464

Numărul iranienilor morți în busculada de la Mecca a crescut la 464

01 Oct 2015   •   12:03
Numărul iranienilor morți în busculada de la Mecca a crescut la 464

Numărul iranienilor morţi în timpul busculadei produse săptămâna trecută la Mina, în apropierea oraşului sfânt musulman Mecca, din Arabia Saudită, a crescut de la 241 la 464, potrivit unui ultim bilanţ anunţat joi de comitetul iranian de organizare a pelerinajului (Hajj).

'La şapte zile după acest tragic accident şi de căutări continue (...), numărul pelerinilor iranieni urcaţi la Cer în timp ce săvârşeau ritualul de Hajj la Mina este de 464', indică comitetul într-un comunicat citat de AFP.

Iranul este ţara de unde provin cele mai multe dintre victimele tragediei de la Mina care, conform autorităţilor de la Riad, s-a soldat în total cu 769 de morţi şi 934 de răniţi.

Această tragedie, cea mai mare din ultimii 25 de ani în timpul pelerinajului anual (Hajj), a amplificat tensiunile deja existente între Iranul şiit şi Arabia Saudită sunnită, cei doi mari rivali din regiune.

Liderul religios suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Arabia Saudită ar trebui să-şi prezinte scuze şi să-şi accepte responsabilitatea pentru tragedia de la Mecca, iar preşedintele Hassan Rohani a criticat Riadul pentru lipsa de cooperare în privinţa repatrierii trupurilor victimelor şi ajutării răniţilor. Arabia Saudită a acuzat la rândul său Iranul că exploatează politic tragedia de la Mina.

×