x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Numărul pasagerilor în plecare, limitat pe cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie

Numărul pasagerilor în plecare, limitat pe cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie

12 Iul 2022   •   19:05
Numărul pasagerilor în plecare, limitat pe cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie

Aeroportul Heathrow din Londra limitează de marți numărul de pasageri care pleacă la 100.000 pe zi în această vară pentru a încerca să reducă disconfortul călătorilor.

Companiile aeriene de pe cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie au răspuns la un apel al guvernului de a reduce capacitatea, anunță Reuters.

Liniile aeriene, cei care se ocupă de bagaje și aeroportul ar putea deservi în mod colectiv 100.000 de pasageri la plecare, un număr care a fost depășit în mod regulat în ultimele săptămâni, ceea ce a dus la niveluri inacceptabile de servicii.

"Unele companii aeriene au luat măsuri semnificative, dar altele nu au făcut-o, iar noi credem că este nevoie de măsuri suplimentare acum pentru a asigura pasagerilor o călătorie sigură și fiabilă", a declarat marți John Holland-Kaye, directorul executiv al Heathrow, într-o scrisoare deschisă adresată pasagerilor.

"Prin urmare, am luat decizia dificilă de a introduce un plafon, cu efect de la 12 iulie până la 11 septembrie".

"Recunoaștem că acest lucru va însemna că unele călătorii de vară vor fi fie mutate într-o altă zi, pe un alt aeroport sau vor fi anulate și ne cerem scuze celor ale căror planuri de călătorie sunt afectate", a adăugat el.

Holland-Kaye a declarat că previziunile indică faptul că limita va fi depășită cu 4.000. Acesta a spus că, în medie, aproximativ 1.500 din aceste 4.000 de locuri zilnice au fost vândute pasagerilor și a cerut companiilor aeriene partenere să nu mai vândă bilete de vară pentru a limita impactul asupra pasagerilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aeroportul heathrow