x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O biserică din Indonezia s-a deplasat doi kilometri față de locul în care era înaintea seismului

O biserică din Indonezia s-a deplasat doi kilometri față de locul în care era înaintea seismului

03 Oct 2018   •   18:43
O biserică din Indonezia s-a deplasat doi kilometri față de locul în care era înaintea seismului

Biserica în care peste 80 de copii indonezieni, aflaţi într-o tabără biblică, au fost surprinşi de cutremurul de vinerea trecută s-a deplasat cu aproximativ doi kilometri de locul pe care îl ocupa înaintea seismului devastator, potrivit Reuters. 

Cutremurul cu magnitudinea 7,5 de pe coasta de vest a insulei Sulawesi a provocat lichefierea solului pe arii extinse. Fenomenul provoacă transformarea pământului în noroi lichid, care o ia la vale ducând cu sine clădiri şi prinzând victimele sub dărâmături. 

Au fost găsite corpurile neînsufleţite a 35 de copii, băieţi şi fete care studiau în cadrul taberei biblice ''Warrior of God''. 

Luni, zeci de salvatori, unii folosind excavatoare, îi căutau pe cei 52 de colegi ai copiilor daţi dispăruţi. 

"Nu sunt furios, la ce bun?", spune Martin Kebo, tatăl unuia dintre copiii dispăruţi. 

"Sperăm, noi cei din comunitate, că victimele vor fi găsite. Dar au trecut cinci zile şi abia azi au trimis un excavator." 

Kebo spune că l-a căutat pe fiul său, Tegar, timp de 12 ore în fiecare zi începând de vineri, în ciuda dărâmăturilor contorsionate şi a noroiului care a început să se întărească. 

"Vecinul meu îmi spune: 'Fiul tău nu s-a întors', iar eu îi spun: 'Da, ce pot face? Dumnezeu îl iubeşte mai mult''. 

Bilanţul oficial al cutremurului de 7,5 urmat de tsunami a urcat miercuri la 1.407 morţi, printre aceşti aflându-se şi cei 35 de copii ale căror trupuri au fost recuperate dintre dărâmături. 

Autorităţile se tem că bilanţul ar putea creşte, deşi este posibil ca multe dintre sutele de victime despre care se crede că au fost ucise de fenomenul lichefierii solului să nu fie găsite niciodată. 

Biserica şi tabăra biblică din Jono Oge se aflau la sud de orăşelul de coastă Palu (la 1.500 de km de Jakarta), care a fost sever afectat de cutremur şi de valurile tsunamiului. 

Indonezia este ţara cu cea mai mare populaţie de musulmani din lume, dar există şi comunităţi de creştini răspândite în numeroasele insule ale arhipelagului. 

Biserica avea două etaje şi măsura circa 11 metri înălţime. Acum, o parte din construcţie, de numai un metru în înălţime, se află la circa 2 km de amplasamentul original, cealaltă parte este îngropată în noroi la circa 500 de metri depărtare. 

Copiii surprinşi de cutremur aveau circa 17 ani şi învăţau la un liceu din Palu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: indonezia seism tsunami