x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O cafenea indoneziană decorată cu accesorii cu tematică nazistă a fost din nou închisă

O cafenea indoneziană decorată cu accesorii cu tematică nazistă a fost din nou închisă

26 Ian 2017   •   18:17
O cafenea indoneziană decorată cu accesorii cu tematică nazistă a fost din nou închisă

O cafenea indoneziană decorată cu accesorii cu tematică nazistă a fost închisă, de data aceasta definitiv, a declarat joi proprietarul acesteia, citat de DPA. 

Soldaten Kaffee din Bandung, capitala provinciei Java de Vest, fusese forţată să se închidă în 2013, în urma criticilor legate de decorul său, care includea o imagine gigantică cu Adolf Hitler şi mai multe zvastici. 

De asemenea, în meniul său figura "Nazi goreng", un preparat inspirat din populara mâncare indoneziană "nasi goreng", sau orez prăjit. 

Cafeneaua a fost ulterior redeschisă în 2014, cu un decor a cărui tematică fusese extinsă la perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fără a îndepărta însă toate imaginile cu tematică nazistă. 

Proprietarul de la Kaffee Soldaten, Henry Mulyana, a confirmat pentru DPA că localul a fost din nou închis, însă a refuzat să precizeze motivele. 

De asemenea, Mulyana a negat că este un simpatizant nazist, declarându-se un împătimit al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial şi membru al societăţii locale dedicate repunerii în scenă a acelei perioade.

AGERPRES

×