x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O mamă-eroină la preşedinţia Germaniei

O mamă-eroină la preşedinţia Germaniei

03 Iun 2010   •   00:00

Pentru prima oară în istorie, preşedinţia Germaniei ar putea ajunge pe mâna unei femei. Ursula von der Leyen, actualul ministru german al Muncii, are cele mai mari şanse de a-l înlocui pe preşedintele demisionar, Hoerst Koeller, informează site-ul Deutsche Welle, preluat de Mediafax.

Potrivit presei, decizia privind nominalizarea candidatului la preşedinţie ar urma să fie luată zilele acestea de cancelarul Angela Merkel. În vârstă de 52 de ani şi mamă a şapte copii, actualul ministru al Muncii face parte din Guvernul federal de la alegerile parlamentare din 2005. Ea trece drept un model, în special pentru tineri, datorită ascensiunii şi carierei politice de excepţie care dublează o viaţă de familie cel puţin intensă.

"Nu vreau să fiu un exemplu. Viaţa mea este mult prea neobişnuită şi ştiu că am avut parte de clipe foarte fericite. Simplul fapt că trăiesc într-o căsnicie fericită şi am şapte copii este un cadou, şi nu o răsplată pentru munca mea", a declarat Ursula von der Leyen.

"Doresc să lupt în domeniul familiei pentru ca tinerii bărbaţi şi femei care au speranţe şi aspiraţii îndreptăţite în meseria lor şi îşi doresc de asemenea copii să afle cum îşi pot organiza viaţa profesională astfel încât să fie compatibilă cu viaţa de familie", adaugă Ursula von der Leyen.

×
Subiecte în articol: externe