x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O şansă la 60 de milioane să se întâmple asta! Ce va naşte o cehoaică

O şansă la 60 de milioane să se întâmple asta! Ce va naşte o cehoaică

30 Mai 2013   •   20:26
O şansă la 60 de milioane să se întâmple asta! Ce va naşte o cehoaică

Alexandra Kinova este prima cehoaică din istoria ţării care va naşte cvintupleţi! "Performanţa" este cu atât mai mare cu cât femeia în vârstă de 23 de ani nu a urmat vreun tratament de fertilizare, şansa de a naşte cinci gemeni pe cale naturală fiind de 1 la 60 de milioane!

Kinova va naşte prin cezariană, duminică, într-o maternitate din Praga, starea sa de sănătate fiind foarte bună, la fel ca a gemenilor ce aşteaptă să vină pe lume.

"Când doctorii mi-au spus că voi avea atât de mulţi copii, am început să plâng. Nu îmi venea să cred. Dar acum sunt fericită", a declarat viitoarea mămică pentru cotidianul Mlada Fronta Dnes, citat de Telegraph.

Interesant este că, iniţial, doctorii i-au spus Alexandrei că va avea gemeni. În luna martie, au descoperit că este vorba de cvadrupleţi, pentru ca luna trecută să fie "descoperit" şi al cincilea micuţ.

Primăria din Milovic, orăşelul natal al mamei eroine, a anunţat deja că aceasta va fi declarată cetăţean de onoare şi i-a construit deja o casă cu trei dormitoare şi a angajat pentru următorii trei ani două bone care să o ajute pe Alexandra.

Kinova, care mai are un băieţel în vârstă de şase ani, care a fost alăptat la sân până la un un şi jumătate, a declarat deja că îşi va alăpta natural şi cvintupleţii.


×
Subiecte în articol: cvintupleti cehia