Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a discutat telefonic, luni, cu preşedintele american Barack Obama, a anunţat purtătorul de cuvânt al liderului ucrainean, Sviatoslav Ţegolko, pe pagina sa de Facebook, informează agenţia de presă Unian.ua.
"Preşedintele SUA şi-a exprimat sprijinul pentru acţiunile preşedintelui Ucrainei, în mod concret pentru iniţiativa preşedintelui ucrainean cu privire la demararea unei misiuni umanitare internaţionale pentru Lugansk, sub egida Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, cu participarea Uniunii Europene, a Rusiei, Germaniei şi altor parteneri. Barack Obama a confirmat intenţia SUA de a participa în mod activ la misiune", a notat Ţegolko.
Potrivit Unian, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a susţinut anterior, într-o discuţie cu Poroşenko, iniţiativa preşedintelui Ucrainei privind misiunea umanitară şi poziţia clară a Kievului conform căreia misiunea trebuie să fie realizată în conformitate cu dreptul internaţional.
La rândul său, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat luni că Rusia a convenit cu Ucraina şi cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii oferirea de ajutor umanitar pentru Doneţk şi Lugansk.
După cum a anunţat luni preşedinţia ucraineană, Petro Poroşenko şi Barack Obama se vor întâlni în marja summitului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ce se va desfăşura în perioada 4-5 septembrie la Newport, în Marea Britanie.
"Preşedinţii SUA şi Ucrainei au convenit asupra unei întrevederi bilaterale în cadrul summitului NATO", anunţă un comunicat al preşedinţiei ucrainene, difuzat după discuţia telefonică între cei doi lideri de stat.