x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Oficial israelian: libanezii au "înroşit" telefoanele către Burgas înaintea atentatului din iulie

Oficial israelian: libanezii au "înroşit" telefoanele către Burgas înaintea atentatului din iulie

09 Aug 2012   •   14:06
Oficial israelian: libanezii au "înroşit" telefoanele către Burgas înaintea atentatului din iulie

Serviciile de spionaj israeliene au descoperit un numar foarte mare de convorbiri telefonice intre persoane din Liban si Bulgaria efectuate inaintea atentatului antiisraelian comis pe 18 iulie la Burgas, scrie New York Times, in editia on-line.

Mai exact, cu doar doua luni inainte de atentat, numarul convorbirilor telefonice intre Liban si Burgas a fost neobisnuit de mare, devenind si mai intens cu trei zile inaintea atentatului, a declarat un oficial israelian.

"Stim care erau sursele in Liban, dar nu stim cu cine discutau in Bulgaria", a declarat oficialul israelian.

Totusi, in ciuda acestui fapt, serviciile de securitate israeliene si bulgare nu au inca dovezi clare privind implicarea miscarii siite libaneze Hezbollah in atentatul din Bulgaria.

Ancheta din Bulgaria nu pare sa avanseze prea mult, iar Guvernul de la Sofia evita sa atribuie atentatul Hezbollah, pentru ca miscarea siita nu este pe lista UE cu organizatiile teroriste.

Un oficial din cadrul serviciilor de informatii germane afirma ca este putin probabil ca miscarea Hezbollah sa fi organizat atentatul. in schimb, este posibil sa fie vorba de un complot al Iranului comis de islamisti libanezi care au legaturi cu Hezbollah.

Cinci turisti israelieni si un sofer de autocar bulgar au fost ucisi in atentatul comis la Burgas pe 18 iulie. A saptea persoana decedata se presupune ca este autorul atacului sinucigas.

×
Subiecte în articol: liban hezbollah atentat atentat burgas