x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Olaf Scholz: Putin se teme de „scânteia democrației”

Olaf Scholz: Putin se teme de „scânteia democrației”

20 Iun 2022   •   23:35
Olaf Scholz: Putin se teme de „scânteia democrației”
Sursa foto: hepta

Președintele rus Vladimir Putin se teme de „scânteia democrației” care se răspândește în țara sa, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că acesta încearcă să divizeze Europa și să revină la o lume dominată de sfere de influență, relatează Reuters.

Scholz a fost întrebat într-un interviu acordat ziarului Muenchner Merkur, publicat luni pe site-ul guvernului, dacă Putin ar accepta ca Ucraina să se apropie de Uniunea Europeană

„Președintele rus trebuie să accepte faptul că în vecinătatea sa există o comunitate de democrații bazate pe lege care se apropie tot mai mult”, a spus Scholz. „El (Putin - n.r.) se teme în mod clar de scânteia democrației care se răspândește în țara sa”.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina să primească statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, o măsură pe care Scholz a declarat că o susține.

„(Putin) dorește o Europă divizată și o revenire la o politică a sferelor de influență. El nu va reuși acest lucru”, a spus Scholz.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Olaf Scholz