x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe OLEG SEREBRIAN: Voronin îşi construieşte campania electorală pe vectorul anti-românesc

OLEG SEREBRIAN: Voronin îşi construieşte campania electorală pe vectorul anti-românesc

de Vitalie Calugareanu    |    29 Noi 2008   •   00:00

Premierul român Călin-Popescu Tăriceanu şi-a anulat vizita la Chişinău unde urma să participe la summitul Iniţiativei Central-Europene. Fiica preşedintelui României, Elena Băsescu, care urma să participe la o serie de acţiuni electorale în spijinul candidatului PD-L pentru colegiul Republica Moldova, de asemenea şi-a anulat vizita, iar mai mulţi agenţi electorali ai concurenţilor români care candidează pentru colegiul Republica Moldova au fost arestaţi de poliţia moldovenească.



Toate s-au întâmplat după nota verbală a diplomaţiei de la Chişinău care a anunţat miercuri că va "întreprinde toate măsurile necesare pentru a nu admite declaraţii publice cu tentă de insinuări la statalitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei".  Deputatul democrat din Parlamentul de la Chişinău, Oleg Serebrean, expert în relaţii internaţionale discută reacţiile fierbinţi ale Chişinăului împotriva României.


   Vreau să vă întreb dacă vi se pare relevant contextul sau coincidenţa timp în care Chişinăul comite acest gest...?

   E clar că nu e o simplă coincidenţă. Acest comunicat, fără îndoială că are câteva ţinte: alegerile din România din 30 noiembrie, faţă de care MAE din Moldova a avut o reacţie neadecvată cu câteva zile mai înainte; ziua de 1 Decembrie tradiţional supravegheată şi de Serviciul de Informaţii şi Securitate, şi de Ministerul de Interne de la Chişinău... tot ce înseamnă acţiuni în jurul monumentului lui Ştefan cel Mare, ştim bine asta şi din anii precedenţi; şi vizita la Chişinău a ministrului român de Externe. Cred că toate acestea la un loc au produs această bizară hârtie... Cred că nu MAE este autorul textului respectiv. Este atât de prost articulat...
   
   A mai spus cineva că nu MAE ar fi autorul. Pe ce vă bazaţi când spuneţi asta?
  
   În primul rând, e foarte prost modul în care este expus: "Dispun de informaţii privind posibile încercări de provocări care ar putea avea loc în următoarele zile". Ori MAE nu dispune de astfel de informaţii. MAE nu are agenţi. Acesta este un limbaj de serviciu special care lucrează în stil sovietic.
 
   Credeţi că l-a scris Serviciul de Informaţii de la Chişinău? Dar cine altcineva dispune de informaţii privind posibile încercări de provocări? Cum se obţin, de fapt, aceste informaţii? Se ascultă telefoanele diplomaţilor români? Sunt urmăriţi?
   
   Nu se poate deduce clar că "încercările de provocări" ar veni din partea Ambasadei României, ca să putem spune că se ascultă telefoanele. De fapt, nu este clar din acest comunicat nici din partea cui vin...
   
   Dar se pare că acest comunicat al MAE moldovean a avut impact, pentru că ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a susţinut o conferinţă de presă în care a evitat clar să se refere la acest gest al diplomaţiei moldovene...
   
   Eu cred că este bine că MAE român se abţine de la comentarii care sunt oricum inutile. Cred că acest comunicat de presă (al MAE de la Chişinău) se adresează mai curând alegătorilor Partidului Comuniştilor din Moldova, pentru a le reaminti că Partidul Comuniştilor şi puterea actuală "veghează" asupra a ceea ce ţine de statalitatea Republicii Moldova, apără interesele acestui stat, suveranitatea, etc. şi că, atenţie, "pericolul există în continuare... să nu cădeţi într-o stare de adormire, pentru că există un pericol permanent din direcţia Bucureştiului".
 
   Credeţi că Partidul Comuniştilor îşi va construi viitoarea campanie electorală pe vectorul anti-românesc?
   
   Şi pe vectorul anti-românesc... Ceea ce a fost joi în Parlamentul de la Chişinău, discursul deputatului comunist Vadim Mişin, demonstrează că vor fi câţiva vectori sau câteva categorii de mesaje din 2001 care vor fi reanimate. Tema marelui război pentru apărarea patriei, catalogarea tuturor drept "fascişti", cei care pun anumite semne de întrebare în legătură cu acţiunile trupelor sovietice de ocupaţie după 1944. Doi – în legătură cu România... România va fi, fără îndoială, cap de acuzare permanentă în această campanie electorală...
  
   Cum explicaţi interdicţia impusă de autorităţile Republicii Moldova în ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din România pe teritoriul Republicii Moldova?
   
   Această problemă e conectată la toate discuţiile care au loc în ultimii ani legate de dubla cetăţenie, de plângerile constante ale Chişinăului la Bruxelles precum că România îi fură cetăţenii. Cetăţenii sunt alungaţi, de fapt, sunt impuşi să plece din Republica Moldova – nu sunt furaţi de cineva... Este primul caz din istorie când o ţară se plânge că i se fură cetăţenii. Din cauza lipsei de consistenţă a acestui stat, din cauza lipsei de performanţă a acestei guvernări, din cauza falimentului moral al Republicii Moldova pleacă cetăţenii din această ţară.
  
   Ce trebuie să se întâmple la Bucureşti şi la Chişinău pentru ca acest discurs dintre cele două maluri ale Prutului să revină în sfârşit într-o albie normală?
  
   Cred că problema este nu la Bucureşti, deşi Bucureştiul cred că a fost consumat prea mult cu eforturile lui de integrare euroatlantică şi europeană în ultimii ani... E adevărat că după 1996, după victoria CDR-ului (în România) Republica Moldova a intrat într-un con de umbră... Eu cred că problema mare este în Chişinău. Alegerile parlamentare din 2009, dacă vor aduce formaţiuni politice care cel puţin, atenţie, nu sunt anti-româneşti... nu vreau să spun pro-româneşti, pentru că sunt prea puţine, atunci va fi o îmbunătăţire a acestor raporturi care vor fi încă departe de a fi ceea ce ne dorim noi cu adevărat.


Mai mulţi deputaţi cer MAE moldovean explicaţii

Mai mulţi deputaţi din Republica Moldova au propus ca ministrul moldovean de Externe să vină în Parlament, pentru a oferi explicaţii în legătură cu declaraţiile sale privind eventuale provocări la adresa statalităţii acestei ţări, din partea României, a transmis Mediafax.

Ministerul de Externe de la Chişinău le-a sugerat, miercuri, diplomaţilor români să fie prudenţi şi vigilenţi atunci când fac declaraţii publice. MAE moldovean l-a convocat pe reprezentantul Ambasadei române, pentru a-l informa că "autorităţile Republicii Moldova dispun de informaţii privind posibile încercări de provocări care ar putea avea loc în următoarele zile, având drept pretext declaraţii publice cu tentă de insinuări la statalitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării noastre, în scopul de a tensiona relaţiile moldo-române".

Propunerea opoziţiei a fost însă respinsă de către deputaţii comunişti şi creştin-democraţi. Ministrul de Externe, Andrei Stratan, va trebui totuşi să ofere o explicaţie parlamentarilor în cel mult două săptămâni.

×