Omul de afaceri franco-israelian Beny Steinmetz va fi judecat la Geneva, la o dată încă neprecizată, pentru corupţie şi fals în legătură cu o concesiune minieră din Guineea, în perioada 2005-2010, a anunţat luni procuratura elveţiană, conform AFP.
Procurorul de caz consideră că Steinmetz şi a doi colaboratori ai săi - un francez şi un belgian, conform presei elveţiene - au corupt agenţi publici străini şi au falsificat documente.
Inculpaţii sunt acuzaţi că au mituit-o pe una din soţiile fostului preşedinte al Guineei, Lansana Conte, pentru a elimina un concurent şi pentru a câştiga în favoarea Beny Steinmetz Group Resources (BSGR) concesiuni miniere în regiunea Simandou din sud-estul ţării. Mita de aproximativ zece milioane de dolari a asigurat, potrivit procuraturii, eliminarea grupului minier britanic Rio Tinto, iar sumele au fost ascunse prin întocmirea unor contracte şi facturi false.
Steinmetz, care în perioada respectivă avea reşedinţa la Geneva, a obţinut licenţa de exploatare a unei mine de fier în Simandou chiar înaintea decesului preşedintelui Conte, în 2008. În 2013, afaceristul a afirmat într-un interviu că a investit în Guineea 170 de milioane de dolari, iar în 2010 a vândut mina grupului brazilian Vale cu 2,5 miliarde de dolari. El l-a acuzat pe actualul preşedinte Alpha Conde că a organizat manevre împotriva sa, alături de miliardarul american George Soros.
Anul acesta, Steinmetz a ajuns la un acord cu preşedinţia Guineei. Acuzaţiile de corupţie împotriva sa au fost retrase, iar el a renunţat la drepturile asupra zăcământului din Simandou. Autorităţile elveţiene nu a închis însă dosarul, iar pedepsele pentru infracţiunile menţionate sunt între doi şi zece ani închisoare.
AGERPRES