x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU aprobă un ajutor alimentar în valoare de 200 milioane de dolari pentru Coreea de Nord

ONU aprobă un ajutor alimentar în valoare de 200 milioane de dolari pentru Coreea de Nord

08 Iun 2013   •   12:46
ONU aprobă un ajutor alimentar în valoare de 200 milioane de dolari pentru Coreea de Nord

Programul Alimentar Mondial (PAM) al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a aprobat sâmbătă un ajutor de 200 de milioane de dolari pentru Coreea de Nord, ajutor destinat persoanelor cele mai vulnerabile din această ţară extrem de săracă şi izolată a Asiei de Est, informează agerpres.ro.

Biroul executiv al PAM a aprobat săptămâna aceasta un nou program de doi ani pentru Coreea de Nord, începând cu 1 iulie, a anunţat purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU, Marcus Prior. 

Programul va viza "circa 2,4 milioane de oameni - aproape toţi copii, femei însărcinate sau care alăptează - cu circa 207.000 de tone de asistenţă alimentară, în valoare de 200 milioane de dolari", a declarat Prior.

Potrivit ONU, ajutoarele PAM au permis evitarea unei crize alimentare în Coreea de Nord în acest an, însă două treimi dintre cei 24 de milioane de locuitori ai acestei ţări se află într-o stare precară. Circa 28% dintre copiii nord-coreeni sub 5 ani suferă de malnutriţie cronică, iar 4% de grave carenţe.

Coreea de Nord cunoaşte o penurie alimentară cronică, după ce la mijlocul anilor 1990 a trecut printr-o perioadă de foamete, care a făcut sute de mii de morţi.

Ajutorul internaţional, în particular cel din SUA şi Coreea de Sud, a fost puternic redus în ultimii ani, din cauza tensiunilor din jurul programului nuclear nord-coreean.

×
Subiecte în articol: coreea de nord foamete coreea