Biroul ONU pentru drepturile omului și-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la modul în care Iranul îi tratează pe protestatarii reținuți și a declarat că autoritățile refuză să elibereze unele dintre cadavrele celor uciși.
„Am văzut o mulțime de rele tratamente... dar și hărțuirea familiilor protestatarilor", a declarat Ravina Shamdasani, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva.
Ea a adăugat că, în unele cazuri, autoritățile rețin trupurile protestatarilor morți sau le eliberează doar cu condiția ca familiile să nu organizeze o înmormântare și să nu vorbească cu jurnaliștii.
(sursa: Mediafax)