x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Operațiunea de decontaminare s-a încheiat la Salisbury, după un an de la atacul cu Noviciok

Operațiunea de decontaminare s-a încheiat la Salisbury, după un an de la atacul cu Noviciok

01 Mar 2019   •   17:58
Operațiunea de decontaminare s-a încheiat la Salisbury, după un an de la atacul cu Noviciok

Lucrările de decontaminare s-au încheiat la Salisbury, la aproape un an după ce acolo au fost otrăviţi cu Noviciok fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica ca, Iulia, a anunţat vineri guvernul britanic, citat de AFP. 

Casa fostului spion rus din acest oraş din sud-vestul Angliei este ultima din cele 12 locaţii care au fost curăţate cu minuţiozitate. 

''Sfârşitul lucrărilor de curăţire pe Christie Miller Road, la Salisbury, marchează o etapă importantă în revenirea la normalitate a (comitatului) South Wiltshire în urma atacului abject de anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok'', menţionează într-un comunicat Ministerul britanic al Mediului. 

Serghei şi Iulia Skripal au fost otrăviţi cu această substanţă pe 4 martie 2018. Au fost spitalizaţi în comă, dar între timp şi-au revenit. 

Echipe specializate şi circa 190 de membri ai armatei au participat la operaţiunea de decontaminare la Salisbury şi în localitatea învecinată Amesbury, unde o femeie a murit otrăvită în luna iulie. Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, s-a stropit cu ceea ce credea a fi un parfum, oferit de partenerul ei, Charlie Rowley, care afirmă că a găsit sticluţa pe jos. 

În plus faţă de locuinţa familiei Skripal, au mai fost decontaminate perimetrul din jurul băncii unde Serghei şi Iulia au fost găsiţi în stare de inconştienţă, restaurantul Zizzi, pub-ul Mill, centrul comercial The Maltings, o farmacie şi biserica baptistă din Amesbury, toate acestea fiind locuri pe unde ei au trecut şi care se presupune că au fost astfel expuse substanţei neurotoxice. A fost de asemenea decontaminată casa lui Charlie Rowley. 

Londra acuză Moscova că se află în spatele tentativei de asasinat şi a lansat un mandat european de arestare pe numele a doi ruşi, Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, posibile pseudonime, suspectaţi că au comis atacul şi prezentaţi ca membri Serviciului militar rus de informaţii GRU.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: noviciok decontaminare salisbury