Secretarul de presă al Casei Albe şi-a dat în petic afirmând că opozanţii de stânga ai preşedintelui Barack Obama, care îl compară cu predecesorul său George W. Bush, sunt nişte "nebuni" şi ar trebui să fie supuşi testelor antidrog.
Robert Gibbs şi-a cerut apoi scuze, dar impresia proastă pe care a făcut-o, a rămas. Într-un interviu acordat publicaţiei The Hill, Gibbs povestea despre frustrările resimţite la atacurile venite din partea unor democraţi liberali şi a unora dintre politicienii de stânga, spunând: "I-am auzit pe aceşti oameni spunând că el (Obama - n.r.) este ca şi Bush. Oamenii aceştia ar trebui să fie supuşi testelor antidrog". A adăugat că "ei nu vor fi satisfăcuţi decât atunci când vom avea un sistem de sănătate ca în Canada şi când vom desfiinţa Pentagonul. Aşa ceva nu este posibil în realitate".
După ce şi-a dat seama că a întrecut măsura, Gibbs a încercat să dreagă lucrurile. În Huffington Post, el a recunoscut că remarcile sale au fost "neinspirate". "Ar trebui ca toţi, inclusiv eu, să încetăm să ne mai luptăm unii cu ceilalţi sau să ne certăm din cauza diferenţelor de opinie referitoare la unele politici".
Remarcile lui Gibbs reflectă sensibilitatea Casei Albe la criticile de stânga din Partidul Democrat, nemulţumită de faptul că Obama pare să compromită tot mai mult politica internă, continuând politicile fostei administraţii Bush faţă de Irak şi Afganistan, precum şi eşecul de a închide controversata închisoare de la Guantanamo, unde au fost aduşi suspecţii terorişti, afirmă comentatorii politici, citaţi de The Guardian.
Citește pe Antena3.ro