Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Şeful penalilor”, “Escrocul şef”, “Cowboy-ul dement”, “Dictatorul şef”, “Genghis Bush”, “Guvernatorul”, “Nelegimitatea Sa”, “Mincinosul”, “Şeful marionetă”, “Ocupantul”, “Preşedintele Pinocchio”, “Făţarnicul şef”, “Încrezutul”, “George cel nelegitim”, “Intrusul şef”, “Palavragiul texan”, “Texanul totalitarist”, “Texanul toxic”, “Vandalul global” etc., iată numai câteva dintre poreclele pe care americanii le-au dat fostului lor preşedinte George W. Bush.
Hârtia nu suportă alte câteva sute, poate mii de sudalme şi vorbe de ocară, cu care l-au cadorisit toţi. Cu ţara împotmolită în aventura irakiană, cu un antiamericanism ajuns la cote alarmante pretutindeni, inclusiv în lumea prietenă vest-europeană; cu o Constituţie ignorată; cu justiţia, Congresul, o mare parte din media şi serviciile secrete aservite; cu libertăţile civile pândite de pericole mortale, de pe la începutul lui 2006 oamenii Americii s-au ridicat, aproape toţi, şi au spus “Nu” “ocupantului” de la Casa Albă. De la 90% după 11 septembrie 2001, popularitatea lui a căzut catastrofal – 19% în ultimul an din al doilea mandat, 2008, preşedintele a fost repudiat de propriii săi republicani; 82% dintre cei 744 de istorici şi politologi de vârf, participanţi la o anchetă internaţională au apreciat, în 2007, că preşedinţia sa este un eşec de proporţii fără precedent; mii de editoriale şi comentarii, din toată presa, radioul şi televiziunile americane au ataşat numelui său cuvintele “cel mai slab preşedinte din toată istoria noastră”; acum două luni episcopul sud-african Desmond Tutu, premiul Nobel pentru pace, a cerut ca Bush să fie chemat în faţa Tribunalului de la Haga, ca principalul vinovat pentru războiul din Irak, război care a adus instabilitatea în Orientul Mijlociu, războiul civil în Siria şi criza nucleară iraniană; publicul anglo-saxon, de pretutindeni, argumentează şi cere, în mod serios, ca “bushismele”, adică tâmpeniile şi erorile lingvistice din speech-urile sale, să intre în celebrele dicţionare Oxford şi Webster. Astăzi, imaginea şi percepţia publicului faţă de fostul preşedinte sunt în zona cifrei zero. Uitat sau ignorat de conaţionali, mai poate fi întâlnit în mica aşezare Preston Hollow, din apropiere de Dallas, în Texas, apare, rar, în câteva locuri publice din vecinătatea casei. Este invitat ocazional la un meci de fotbal american al echipei locale Dallas Cowboys şi, câteodată, este poftit pe teren să dea cu banul, pentru ca băieţii să aleagă terenul, sau lovitura de începere...
Acest preşedinte eşuat al SUA a fost şi este “modelul”, “eroul” preferat, mentorul politic şi “prietenul bun” (Bush, la 1 aprilie 2008, la Bucureşti) al lui Traian Băsescu.
A fost sursa de inspiraţie în toate iniţiativele şi acţiunile anticonstituţionale ale preşedintelui României, în toate momentele de încălcări flagrante ale principiului separării puterilor în stat, în toate clipele – multe, teribil de multe – când românii au fost amăgiţi, minţiţi, furaţi, abandonaţi şi pârâţi strâmb la Porţi străine, iar voinţa lor politică, exprimată în cel mai democratic mod cu putinţă, la urne, a fost ignorată.
Dar mai puţin cunoscut publicului românesc este faptul că, în noiembrie 2007, senatorul american Joe Biden, actualul vicepreşedinte al SUA, a anunţat public că va cere suspendarea şi înlăturarea preşedintelui de la Casa Albă, în cazul că acesta, după toate greşelile făcute în Irak, va ataca şi Iranul. Bush nu a atacat “preventiv” şi Iranul, Biden nu a dat curs procedurilor de suspendare, relaţiile dintre cei doi au rămas extrem de încordate până când mandatul fostului preşedinte a expirat, după un an de zile. Şi, de aici încolo, lucrurile devin, pentru români, confuze. Confuze, pentru că Băsescu a rămas ultimul dintre “prietenii buni” ai fostului Bush din Uniunea Europeană (Aznar al Spaniei, Blair al Marii Britanii etc.), care şi-a păstrat şi în primii patru ani ai administraţiei Obama-Biden vechea funcţie de lider al unei ţări membre a NATO, cu un parteneriat strategic solid cu SUA şi a continuat, fără susţinere populară, să o conducă în stilul fostului preşedinte Bush. După cum am văzut mai sus, un stil condamnat şi repudiat public de dl Biden încă de la 29 noiembrie 2007, la Portsmouth, în statul New Hampshire (?!). Ceva nu se potriveşte aici, de nici un fel...
În orice caz, în aceste momente, foarte mulţi la Bucureşti, dar şi în Statele Unite, se întreabă cum va continua politica externă americană în estul Europei, inclusiv în România, în arealul Mării Negre şi în spaţiul ex-sovietic. Răspunsul este dificil, probabil că nu-l ştie încă nimeni, nici chiar făuritorii majori de decizii politice din capitala SUA. Un lucru, oricum, rămâne sigur: cu modificări sau fără ale opţiunilor de politică externă,
administraţia americană actuală, mai relaxată în al doilea mandat, datorează românilor o reparaţie istorică. Anume, să-şi amintească ce vremuri nenorocite a adus Bush peste America şi americani; să-şi aducă aminte faptul că Bush, pe care l-au detestat atât de mult, a lăsat o “clonă” undeva, în estul Europei; să înţeleagă faptul că “a face afaceri” (to do business) cu această relicvă marca Bush nu face deloc bine imaginii Americii în România, şi nici nu-i aduce vreun profit real; în sfârşit, că între un popor şi un individ este întotdeauna de preferat, şi onorează, relaţia cu primul. Cele ce urmează, sunt o descifrare a demersului prezidenţial reconfigurat copy paste, în condiţiile României, de către managerul/agentul de informaţii interne şi externe/politicianul/înaltul demnitar comunist şi postcomunist Traian Băsescu, după “modelul” fostului preşedinte american George W. Bush. (va urma)
* Acest serial face parte din volumul autorului, în curs de pregătire, cu titlul: Româno-Americana. 1972-2012
Citește pe Antena3.ro
