Pentru că femeia avea probleme medicale şi nu putea rămâne însărcinată, aceasta a recurs la adopţie. După patru copii adoptaţi, mamei i s-a respins cea de-a cincea cerere pentru infierea unui alt copil.
Astfel, femeia a găsit o soluţie şocantă, obligându-şi fiica în vârstă de 14 ani, să facă inseminare artificială.
După câteva luni, copila a pierdut sarcina, astfel că femeia a mai forţat-o să facă o altă înseminare, iar la vârsta de 16 ani, adolescenta năştea primul ei copil, deşi era virgină.
Mama fetei a refuzat să o lase să alăpteze pentru că nu dorea ca între copilă şi bebeluş să exista o legatură atât de puternică.
Potrivit Reuters, autorităţile au fost informate de situaţia existentă, iar femeia a fost imediat luată de poliţie. În urma procesului, ea a fost condamnată la cinci ani de închisoare.
Citește pe Antena3.ro