x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Osama Ben Laden a fost "dezactivat"

Osama Ben Laden a fost "dezactivat"

19 Apr 2010   •   00:00
Osama Ben Laden a fost "dezactivat"

Site-ul de socializare pe internet Facebook a anunţat că a dezactivat un cont în numele lui Osama Ben Laden, fără ca totuşi să aibă vreun motiv particular să creadă că el era autentic. Potrivit ABC, acest cont număra peste 1.000 de fani în momentul închiderii sale.



"Unii oameni încearcă adesea să înregistreze conturi false sub numele unor oameni care sunt celebri din motive bune sau rele şi noi dispunem de mai multe măsuri tehnice pentru a împiedica acest lucru", a indicat într-un email un purtător de cuvânt de la Facebook, Andrew Noyes, citat de AFP.

Uneori aceste conturi false reuşesc să depăşească barierele, dar 'noi nu avem niciun element indicând că acest cont sau că alte zeci de persoane care au încercat să se dea drept Osama Ben Laden ar avea vreo legătură cu teroristul', a adăugat el, indicând că potrivit "practicii uzuale /a site-ului Facebook/, noi am dezactivat contul".

Canalul de televiziune american ABC, citând site-ul internet saudit Elaph, a indicat că acest cont pe Facebook fusese deschis la 25 martie şi îl descria pe Ben Laden ca fiind 'Prinţul Mujahidinilor'. Ca domiciliu, "Osama Ben Laden" ar avea "munţii din lume".

×
Subiecte în articol: externe