x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pablo Neruda, exhumat de autorităţile chiliene: "Avem certitudinea absolută că nu a murit de moarte naturală"

Pablo Neruda, exhumat de autorităţile chiliene: "Avem certitudinea absolută că nu a murit de moarte naturală"

08 Apr 2013   •   11:55
Pablo Neruda, exhumat de autorităţile chiliene: "Avem certitudinea absolută că nu a murit de moarte naturală"

Operaţiunea de exhumare a rămăşiţelor pământeşti ale poetului chilian Pablo Neruda, decedat în septembrie 1973, la câteva zile după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, au început duminică la Isla Negra, o regiune de coastă din centrul statului Chile, cu scopul de a elucida misterul morţii sale. Moartea poetului chilian, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1971, a fost cauzată, potrivit documentelor oficială din epocă, de cancer.

Pentru a putea să lucreze departe de ochii curioşilor, experţii din serviciul medico-legal şi membrii poliţiei, sosiţi la faţa locului duminică, la ora locală 17.00 (20.00 GMT), au instalat un cort în jurul criptei în care a fost înmormântat Neruda, alături de cea de-a treia soţie a sa, Matilde Urrutia, în grădina casei pe care poetul o deţinea în Isla Negra, pe ţărmul Oceanului Pacific.

Potrivit versiunii oficiale, Pablo Neruda a murit din cauza complicaţiilor medicale provocate de un cancer la prostată, pe 23 septembrie 1973, la 12 zile după puciul organizat împotriva bunului său prieten, preşedintele socialist Salvador Allende.

Citeste articolul complet, aici.

×
Subiecte în articol: pablo neruda exhumare