Moş Ene i-a făcut o vizită Papei Benedict al XVI-lea, care a aţipit în faţa a mii de credincioşi veniţi să asculte slujba de duminică în capitala statului Malta. Episcopul Guido Marini, care îi stătea alături, a fost nevoit să îl trezească cu un gest foarte subtil. "Totul a durat doar câteva secunde", a declarat un credincios prezent la slujbă.
Deşi a petrecut doar 26 de ore în Malta, Papa a avut un program al evenimenelor extrem de obositor, întâlnindu-se cu preşedintele Maltei şi cu miile de credincioşi veniţi să-l vadă pe durata vizitei, scrie The Telegraph.
Epuizarea fizică a acestuia poate fi pusă şi pe seama vârstei sale înaintate. Papa Benedict al XVII-lea a împlinit vineri 83 de ani. Starea de sănătate a Papei este acum stabilă, deşi, vara trecută a alunecat şi a căzut în propria baie, pe fondul unei afecţiuni cardiovasculare.
Citește pe Antena3.ro