Papa Francisc a decis să interzică începând din 2018 vânzările de ţigarete în magazinul scutit de taxe vamale aflat în interiorul Vaticanului din care reprezentanţii Bisericii Catolice pot să îşi facă cumpărăturile, informează AFP.
"Motivul este foarte simplu: Sfântul Scaun nu poate să contribuie la o activitate care afectează în mod clar sănătatea oamenilor", a explicat, joi, purtătorul de cuvânt de la Vatican, Greg Burke, într-un comunicat.
"Niciun profit nu poate fi legitim dacă periclitează vieţi", a adăugat el, recunoscând, dar fără să ofere cifre oficiale, că ţigaretele vândute cu preţ redus reprezintă "o sursă de venituri pentru Sfântul Scaun".
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), fumatul se află la originea a peste 7 milioane de decese pe plan mondial în fiecare an, a reamintit Vaticanul.
Papa Francisc, care a suferit o intervenţie de extirpare a unui plămân la vârsta de 20 de ani, nu fumează, spre deosebire de personajul - un papă - interpretat de actorul Jude Law în serialul de succes "The Young Pope", care fumează ţigară după ţigară.
Statele pontificale au fost printre primele din lume care au importat în Europa planta de tutun şi mai multe gravuri vechi de la Vatican prezintă diverşi papi în timp ce prizau tutun.
În 2002, Vaticanul a promulgat, înaintea Italiei, o lege care interzice fumatul în spaţii publice, fără să interzică însă comercializarea cartuşelor de ţigarete în magazinul său oficial.
Mica gară feroviară din Vatican, oferită papalităţii de Benito Mussolini şi aproape niciodată utilizată, a fost transformată în 2003 într-un mare magazin de lux pentru o clientelă bogată, alcătuită din 5.000-6.000 de privilegiaţi: angajaţi şi pensionari de la Vatican, dar şi membri ai ambasadelor acreditate în cetatea Sfântului Scaun.
Aceste persoane vor putea să cumpere în continuare sacoşe şi valize, ceasuri, dispozitive electronice, parfumuri, dar şi articole vestimentare de lux care nu au nicio legătură cu viaţa monahală, complet scutite de taxe. Ei dispun şi de un magazin alimentar şi de o staţie de alimentare cu benzină ce practică tarife care sfidează orice concurenţă.AGERPRES