x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc: Ajutorarea celor săraci este ''paşaportul către paradis'' al creştinilor

Papa Francisc: Ajutorarea celor săraci este ''paşaportul către paradis'' al creştinilor

19 Noi 2017   •   21:00
Papa Francisc: Ajutorarea celor săraci este ''paşaportul către paradis'' al creştinilor

Cetatea Vaticanului, 19 nov /Agerpres/ - Ajutorarea celor săraci este ''paşaportul către paradis'' al creştinilor, a spus papa Francisc duminică, în timpul unei slujbe speciale dedicate miilor de oameni săraci veniţi din toată Europa, ţinută în bazilica Sfântul Petru, informează DPA.

Suveranul pontif marchează astfel Ziua mondială a oamenilor săraci, o nouă sărbătoare catolică, la care au fost invitaţi să participe 6.000-7.000 de persoane sărace din Italia, Franţa, Spania, Germania şi Polonia.

''(Săracii) sunt cei care ne deschid drumul către Rai; sunt paşaportul nostru către paradis. Pentru noi, este o datorie evanghelică să avem grijă de ei'', a spus papa în predica sa.

Este ''trist'' când creştinii ''se limitează la a urma regulile şi a respecta poruncile, ca nişte angajaţi'' ai Domnului şi nu se implică activ în acte de caritate, a avertizat Francisc.

''De prea multe ori avem impresia că nu am făcut nimic greşit aşa că suntem mulţumiţi, considerându-ne buni şi drepţi. (...) Dar doar să nu facem rău nu este suficient'', a adăugat acesta.

În timpul slujbei, papa Francisc a fost asistat de 12 persoane - migranţi, săraci, oameni fără adăpost -, iar una dintre predici a fost citită de un refugiat sirian.

După slujbă, aproximativ 1.500 de oameni săraci vor lua masa cu papa în incinta Vaticanului, în timp ce alţii vor primi alimente de la voluntari la mai multe locaţii din Roma, potrivit biroului de presă al Vaticanului.

Papa Francisc, care se referă la sine ca ''preotul oamenilor săraci'' a spus, la câteva zile după alegerea sa în 2013, că doreşte să conducă ''o biserică săracă, pentru cei săraci''.

Joi, în ziua în care a vizitat un spital pentru săraci din vecinătatea bazilicii Sfântul Petru a postat pe Twitter: ''Sărăcia nu este un accident. Are cauze care pot fi recunoscute şi îndepărtate pentru binele multor fraţi şi surori''. AGERPRES

×